Go to section: Nature and tourism
20 june 2023, 18:00 Nature and tourism views 1874
Festivalul de Carpfishing, organizat în premieră în satul Ivancea, raionul Orhei, în cadrul proiectului DAAC AQUA. ©
20 june 2023, 18:00 Nature and tourism views 1874

Festivalul de Carpfishing, organizat în premieră în satul Ivancea, raionul Orhei, în cadrul proiectului DAAC AQUA. ©

72 de ore contra cronometru într-un peisaj de poveste! Pentru prima dată în țara noastră, a fost organizat Festivalul de Carpfishing Cupa Sportex Moldova. Evenimentul inedit, organizat de proiectul DAAC AQUA, a adunat iubitori înrăiți de pescuit din toată republica. Aceștia și-au demonstrat abilitățile pe lacul de la «Piscicola Ivancea».

Credeți că este real ca cineva să pescuiască 3 zile și 3 nopți fără întrerupere? Ei bine, răspunsul este «DA»! Și asta au demonstrat-o participanții la Festivalul de Carpfishing Cupa Sportex Moldova, care s-a desfășurat în perioada 15-18 iunie 2023. Evenimentul, organizat pentru prima dată în țara noastră, a întrunit 17 echipe cu un număr total de 60 de participanți. Avînd vîrste diferite, de la 17 ani la 65 de ani, toți participanții au fost uniți de același scop – practicarea pescuitului cu multă grijă față de natură și responsabilitate față de mediul înconjurător.

«Participanții au prins 270 de pești cu o greutate medie de 4 kg – în total aproximativ o tonă și 85 de kg. Fiecare pește a fost cîntărit, înregistrat și fotografiat, după care tuturor peștilor le-a fost dat drumul înapoi în apă. Pot spune cu certitudine că această primă ediție a Festivalului de Carpfishing Cupa Sportex Moldova a fost una de succes și sînt mîndru de acest lucru, mai ales, în calitate de fondator Sportex Moldova. sînt foarte recunoscător pentru locația de vis, în care s-a desfășurat evenimentul și-i mulțumesc în acest sens lui Victor Marahovschi, directorul «Piscicola Ivancea» și tuturor sponsorilor. Trebuie să evidențiez că domnul Marahovschi ne-a oferit această locație în mod gratuit pentru desfășurarea Festivalului», a menționat pentru Noi.md Andrei Andrianov, fondator Sportex Moldova, vicecampion mondial la carpfishing.

Într-adevăr, atmosfera specială din timpul desfășurării Festivalului a fost întreținută nu doar de buna dispoziție și entuziasmul participanților, dar și de locația deosebită cu locuri de poveste. Gazda evenimentului a fost «Piscicola Ivancea» DAAC AQUA - o zonă pitorească, cu imagini specifice satului moldovenesc, unde fiecare, nu doar iubitorii de pescuit, își poate petrece timpul liber frumos, într-o ambianță relaxantă. Suprafața totală a iazurilor de aici este de 200 de ha. Întreprinderea reproduce şi creşte crap ierbivor la stadiul de puiet, fingerling şi specimeni pursînge de crapi fitofagi, amur alb și alte specii de pește. Pentru turiști și pescarii amatori «Piscicola Ivancea» DAAC AQUA dispune de condiții moderne pentru organizarea odihnei în perioada estivală: pavilioane special amenajate pentru mese de sărbătoare, grătare pentru prepararea bucatelor nemijlocit pe malul iazului, terenuri sportive și de joacă pentru copii.

«Am găzduit pentru prima dată un astfel de eveniment ca Festivalul de Carpfishing Cupa Sportex Moldova și pot spune că rezultatele sînt mai mult decît îmbucurătoare. Toți participanții au rămas plăcut surprinși de locația noastră și de ceea ce oferă ea vizitatorilor. Ne cunoaștem potențialul, de aceea spun cu fermitate că tindem să ajungem o locație de top în Europa în ceea ce privește organizarea unor astfel de evenimente, care presupun pescuitul sportiv de carp sau pescuitul de carp trofeu», a menționat Victor Marahovschi, directorul «Piscicola Ivancea» DAAC AQUA.

Cîștigătorii primei ediții a Festivalului de Carpfishing Cupa Sportex Moldova au fost o echipă din Cahul și două din Chișinău. Membrii acestora s-au ales cu medalii, cupe, premii și cadouri din partea sponsorilor.

«Pe primul loc s-a poziționat echipa «Poseidon» din Cahul cu un total de 250 de kg de pește (64 de pești), pe locul al doilea – echipa «Viva» din Chișinău cu 206 kg de pește (43 de pești) și pe locul al treilea – tot o echipă din capitală, «Water Fox», cu 110 kg de pește (28 de pești), care a fost lider și la Big Fish – un pește de 10 kg», a precizat pentru Noi.md Andrei Andrianov, fondator Sportex Moldova, vicecampion mondial la carpfishing.

Participanții și organizatorii evenimentului, după finalizarea Festivalului de Carpfishing Cupa Sportex Moldova au răspuns la unison că astfel de evenimente demonstrează nu doar etalarea unor abilități fizice sau de reacție, dar și educă grija și atutudinea responsabilă față de natură.

Source: noi.md  

Keywords:

Festival , Ivancea , pescuit

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1872
Populația:
52 locuitori

Bogdanovca este un sat din cadrul comunei Iserlia, raionul Basarabeasca. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Basarabeasca și la 68 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 52 de oameni. Satul Bogdanovca a fost menționat documentar în anul 1872.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.