Procedura de defrișare a copacilor a fost simplificată
Agenția de Mediu anunță că procedura de obținere a autorizației pentru tăierea lemnelor a fost simplificată, în temeiul dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale din 8 august.
Astfel, se permite eliberarea autorizațiilor pentru tăieri în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara fondului forestier în baza cererii deținătorului de teren si a actului de cercetare fitosanitară a arborilor, transmite zdg.md.
Agenția precizează că actul de cercetare fitosanitară se va întocmi de către inginerii silvici din cadrul întreprinderilor de stat pentru silvicultură din subordinea Agenției „Moldsilva” sau de către specialiștii din cadrul întreprinderilor municipale de gospodărire a spațiilor verzi sau de către reprezentanții Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, „cu participarea în condiții aleatorii a inspectorului de mediu din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului”.
Actul de cercetare fitosanitară va conține informația privind:
- gestionarul terenurilor cu vegetație forestieră,
- amplasamentul terenului cu vegetație forestieră,
- suprafața terenului,
- starea arboretelor,
- tipul lucrărilor silvice,
- numărul de arbori și volumul masei lemnoase.
„În procesul de evaluare a vegetației forestiere pentru autorizarea tăierilor, beneficiarii autorizațiilor și instituțiile vizate vor asigura crearea grupurilor mixte comune pentru parcurgerea cu lucrări de evaluare a vegetației forestiere în vederea acoperirii unui volum mai mare de locații și întocmirea actelor necesare autorizării”, menționează Agenția Mediului.
Totodată, se permite eliberarea autorizației pentru tăieri în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara fondului forestier fără efectuarea procedurii de control de stat de către Inspectoratul pentru Protecția Mediului, dar cu notificarea acestuia nu mai tîrziu de momentul eliberării autorizației.
În același timp, se reduce și termenul de examinare a cererii de eliberare a autorizației de la 20 la 10 zile, de la depunerea setului de acte.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului va efectua controale inopinate în mod aleatoriu asupra modului de exploatare a vegetației forestiere de către întreprinderile de stat și municipale care gestionează terenuri împădurite și sunt în proces de recoltare a masei lemnoase pentru a nu admite încălcării ale legislației, sustragerii bunurilor în procesul de recoltare a masei lemnoase din fondul forestier și din afara fondului forestier, prin derogare de la prevederile legale privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1610
- Populația:
- 5094 locuitori
Ghidighici este un sat şi comună din municipiul Chișinău. Ghidighici este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 8 km de municipiul Chișinău Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 5094 de oameni. Satul Ghidighici a fost menționat documentar în anul 1610.
Comments
(0)