|
Defileul Trinca – o comoară care trebuie ocrotită (Video)
Despre defileul Trinca din raionul Edineţ, unic în felul său am scris deja în publicaţia „Edineţ – două defileuri în toltre”, dar s-a întîmplat, că am revenit la acest defileu şi iată de ce.
Pe una dintre fotografiile din publicaţia precedentă am fotografiat din vîrful defileului platoul cu cuptoare pentru calcinarea varului, care se aşternea imediat după ce se sfîrşea defileul. De data aceasta am vizitat aceste locuri din nou cu scopul de a fotografia mai în detaliu acest meşteşug popular. Dar aşa s-a întîmplat că de această data nu am urcat pe pantele defileului, ci am mers doar pe fundul lui, adică prin valea rîului Draghişte, care curge pe fundul defileului.
Varul de la Trinca este cunoscut în întreaga Moldovă, ca unul dintre cele mai bune, fapt cu care se mîndresc locuitorii satului. Cu toate acestea, cariera din care se dobîndea materia primă pentru var s-a epuizat şi a fost închisă, acum localnicii se văd nevoiţi să aducă piatră de var de la carierele de la Feteşti şi din alte locuri mai îndepărtate. Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult, e că piatra de var a început să se dobîndească direct din pantele defileului de la Trinca, distrugîndu-l de fapt.
Acest lucru ne-a întristat rău de tot, dar sperăm că publicaţia noastră va atrage atenţia persoanelor responsabile de această situaţie şi defileul va fi salvat. Trebuie să vă mai spunem că, la momentul actual din mai mult de douăzeci de cuptoare, lucrează 3-4, restul sînt abandonate, iar multe deja sînt distruse. Şi credem, că nu este vorba numai de deficitul de materie primă, ci mai degrabă de faptul, că varul nu mai este un element atît de important în construcţii, fiind înlocuit cu noi materiale şi tehnologii.
Iar acum să privim defileul Trinca de jos în sus, adică cu respect – căci îl merită cu prisosinţă.
Defileul Trinca, raionul Edineţ - album foto
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1588
- Populația:
- 805 locuitori
Hîrtop este un sat din cadrul comunei Ghindeşti, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Florești și la 117 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 805 locuitori. Satul Hîrtop a fost menționat documentar în anul 1588.
Comments
(1)