|
Lupta cu deșeurile din albia rîului Bîc continuă (Foto, Video)
O nouă expediție ecologică, același obiectiv – „eliberarea naturii de murdărie". Cu această determinare s-au pornit din nou la drum circa 20 de voluntari ai Fundației pentru Dezvoltarea Mediului «EcoDava».
Tinerii au întreprins recent cea de-a patra expediție de-a lungul rîului Bîc, parcurgînd o distanță de 25 de kilometri, din raionul Călărași pînă la Strășeni. Pe parcursul a două zile activiști au colectat sute de saci cu deșeuri depozitate neautorizat în lunca rîului. Acesta nu a fost singurul obiectiv al expediției, după cum ne-a relatat președintele Fundației, Oleg Sclifos. Voluntarii și-au propus să identifice toate focarele de poluare și să elaboreze ulterior o hartă ecologică a rîului Bîc, pe care să o pună la dispoziția organelor competente ale statului.
„Ne străduim să curățim de deșeuri albia rîului, pentru că avem o zonă de protecție care este încălcată. Vedem diferite scurgeri de la diferite întreprinderi, gunoiști neautorizate. Prin acțiunile noastre încercăm să schimbăm puțin situația. Sînt foarte multe deșeuri stocate chiar în zona de protecție a rîului. Nu trebuie să lăsăm mîinile în jos, trebuie să muncim, ca prin efort comun să contribuim la îmbunătățirea situației", a relatat Oleg Sclifos.
Tinerii de la „Ecodava" însă nu se vor opri aici. Ei urmează să mai întreprindă expediții de-a lungul rîului, pe traseul Strășeni-Chișinău, unde își propun nu doar să colecteze gunoiul, dar și să planteze copaci în zonele pustiite. În privința problemelor identificate, organizația va sesiza Inspectoratul Ecologic de Stat, Ministerul Mediului, dar și alte instituții competente, pentru a lua măsurile care se impun.
„Ne-am propus să eliberăm natura de murdăria pe care o produc oamenii din apropiere. Pentru mine este important ca natura să fie curată, schimbarea vine de la noi înșine", a relatat o voluntară „Eco-Dava".
„Principalul scop este să elaborăm o hartă ecologică cu problemele acumulate pe parcursul anilor pe această porțiune de drum, să întreprindem măsuri. Se colectează foarte mulți saci de gunoi. Problema este catastrofală!", a menționat un alt voluntar.
Fundația „Eco-Dava" a demarat acest proiect, al cărui scop constă în evaluarea gradului de poluare a rîului Bîc, încă în anul 2015. În cadrul acestuia a fost planificată desfășurarea a cinci expediții ecologice, patru dintre care a avut deja loc.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Пищевая сода и касторовое масло могут помочь излечить более чем 20 проблем со здоровьем
- Самые сильные природные антибиотики
- Просто смотришь на этот суетливый мир из глубокой Тишины.. из Покоя…
- Болезнь — уход от не своей жизни
- Здоровьесберегающие технологии - в школы
- Даосизм. 10 Интересных Фактов (Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1872
- Populația:
- 233 locuitori
Bogdanovca Nouă este un sat din cadrul oraşului Cimişlia, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Cimișlia și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 233 locuitori. Satul Bogdanovca Nouă a fost menționat documentar în anul 1872.
Comments
(0)