Go to section: Nature and tourism
17 february 2017, 16:15 Nature and tourism views 6318
Cetățenii UE vor călători fără vize în Canada
17 february 2017, 16:15 Nature and tourism views 6318

Cetățenii UE vor călători fără vize în Canada

Parlamentul European a aprobat miercuri Acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA), ceea ce va permite intrarea provizorie în vigoare a acestui acord în lunile care vor urma.

Potrivit Reuters, 408 europarlamentari au votat pentru și 254 împotriva CETA.

CETA presupune eliminarea a 98% dintre taxele vamale valabile pînă acum în schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și Canada. Ar însemna un plus de circa 12 miliarde de euro în vistieria Uniunii Europene, o sumă nu tocmai impresionantă avînd în vedere că reprezintă mai puțin de 1% din PIB-ul UE.

CETA este considerat cel mai ambițios acord comercial negociat vreodată între Canada și Uniunea Europeană. Despre importanța și beneficiile sale va vorbi aici la Strasbourg însuși premierul canadian care se va adresa joi Parlamentului European, primul astfel de discurs pentru un șef al cabinetului de la Ottawa, a transmis, de la Strasbourg, pentru Digi24, Alexandra Albu.

Source: www.noi.md

Keywords:

UE , Canada , viza , turism

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
1428 locuitori

Şendreni este un sat din cadrul comunei Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Nisporeni și la 72 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1428 de oameni. Satul Şendreni a fost menționat documentar în anul 1429.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.