|
Festivalul “Iubeşte-ţi rîul!”
Cea de-a III-a ediţie a festivalului RiverFest – "Iubeşte-ţi rîul!" se va desfăşura pe 8 octombrie, în Grădina Botanică din capitală. Programul evenimentului a fost anunţat astăzi, la o conferinţă de presă, susţinută de reprezentanţii Centrului Naţional de Mediu (CNM), instituţie care a organizat acţiunea.
Preşedintele Centrului, Ina Coşeru, a menţionat că scopul festivalului este de a sensibiliza autorităţile, societatea civilă şi populaţia asupra problemelor ce ţin de cantitatea şi calitatea apelor de suprafaţă. "Am pregătit un program de amploare care va aborda chestiuni serioase şi importante, cu elemente educative, dar care nu va fi lipsit de partea distractivă", a subliniat Coşeru.
La rîndul său, expertul CNM, Iuliana Cantaragiu, a specificat că agenda RiverFest-2016 include mai multe ateliere de lucru, susţinute de Ministerul Mediului, MoldRec, Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, administraţia publică locală etc. La eveniment vor participa şi reprezentanţi din stînga Nistrului.
"Pe parcursul zilei vor fi organizate ateliere de lucru pentru promovarea bucătăriei sănătoase cu apă curată, folosirii detergenţilor eco, reciclării deşeurilor menajere ş.a. Totodată, am preconizat excursii la staţia de epurare a apelor uzate din municipiul Chişinău, precum şi sesiuni de întrebări-răspunsuri cu specialiştii Ministerului Mediului şi subdiviziunilor acestuia", a informat expertul.
RiverFest-2016 este organizat de Centrul Naţional de Mediu cu susţinerea financiară a Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, Ambasadei SUA și în colaborare cu alţi parteneri. La organizarea festivalului şi-au dat concursul Consiliile raionale Cahul, Criuleni, Cantemir, Rîşcani şi autorităţile oraşului Comrat. Potrivit Inei Coşeru, pentru desfăşurarea evenimentului este nevoie de aproximativ 30 de mii de dolari. "O parte din bani va fi asigurată de parteneri, iar alta – din vînzarea biletelor de intrare, preţul cărora va fi de 100 de lei", a subliniat preşedintele CNM.
Reţeaua hidrografică a R. Moldova este reprezentată prin 3621 rîuri şi pîraie, dintre care 7 au lungimea peste 100 km, iar alte 247 - peste 10 km. Lungimea sumară a rîurilor este mai mare de 16 mii de km. Cele mai importante fluvii din ţară sînt Nistru (debitul anual - circa 10 km3) şi Prut (debitul anual - 2,4 km3), care marchează frontiera între R. Moldova, Ucraina şi România.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1803
- Populația:
- 565 locuitori
Natalievca este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ivanovca, Comarovca, Natalievca, Popovca, Ţapoc. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Fălești și la 137 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 565 de oameni. Satul Natalievca a fost menționat documentar în anul 1803.
Comments
(0)