|
O călătorie la Soroca și Cosăuți
În prezent cetatea Soroca este complet restaurată, în ea a fost organizat un muzeu şi este deschisă pentru vizitatori.
Cetatea este cel mai atrăgător obiectiv turistic din oraş. Oraşul şi împrejurimile lui sînt foarte pitoreşti, un farmec deosebit oferă oraşului dealul lui Bechir, care este numit de către localnici „dealul ţigănesc” pentru că în partea de sus a oraşului locuiesc compact ţiganii, aici se află conacul baronului ţiganilor din Moldova. În imediata apropiere de oraş, la poalele dealului şi malului Nistrului se află monumentul naturii, rîpa lui Bechir, care este introdusă în lista monumentelor naturii aflate sub protecţia statului.
În partea cea mai îndepărtată de oraş a dealului Bechir la începutul anilor 2000 a fost înălţat un monument de piatră cu forma unei lumînări, care a fost numit „Badea Mior”. Ideea şi denumirea monumentului aparţine lui Ion Druţă, care a locuit şi a învăţat din copilărie la Soroca şi care a cîntat acest meleag în multe din operele sale. În interiorul monumentului se află o mică capelă, unde credincioşii se pot ruga şi unde toţi doritorii pot să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea şi întreţinerea monumentului. De pe platforma de observaţie a monumentului – Lumînare se deschide o privelişte de neuitat spre oraş, cetate, Nistru. Acest loc este foarte popular în rîndurile numeroşilor turişti, care vizitează aceste locuri.
Satul Cosăuţi este situat la 7 km de oraşul Soroca şi se întinde de-a lungul rîului Nistru. Prima atestare documentară a satului Cosăuţi datează din 17 ianuarie 1517. În urma săpăturilor arheologice pe vatra satului a fost descoperită o aşezare omenească, vechimea căreia atinge 22 mii de ani. Nu departe de această aşezare paleolitică, într-un defileu adînc, se afla o mănăstire din Evul Mediu, care a fost fondată în anul 1729 de către călugării Gavriil şi Pavel. La începutul secolului al XX-lea vechea mănăstire a fost distrusă de un cutremur şi de alunecări de teren, s-a păstrat numai o parte a cimitirului mănăstiresc.
Mănăstirea a fost reconstruită mai sus pe pantă şi funcţionează în prezent. Alături de mănăstire se află un pavilion cu un izvor de apă minerală. La cîţiva km de sat se află un monument al naturii, Pragurile Nistrului şi unica în Moldova carieră de granit. Tot aici se dobîndeşte cea mai bună piatră de construcţie şi de finisaj, cunoscută departe de hotarele republicii. Satul Cosăuţi este vestit prin meşterii săi pietrari, care au înălţat o mulţime din monumentele pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotarele ei şi au primit mai multe premii la concursuri prestigioase.
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Стволовые клетки можно вырастить самостоятельно - Голоданием
- Античный фонтан Антонина (Видео)
- Трёхостровское огневище: тайна древнего кургана на берегу Дона (+Фото)
- Нездоровый образ жизни - удел малообразованных людей
- Изобретатель летающих тарелок - гениальный Шаубер
- 10 десять продуктов, которые могут помочь вашему телу хорошо пахнуть
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Populația:
- 355 locuitori
- Prima atestare:
Valea Nîrnovei este un sat din cadrul comunei Ciutești, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Nisporeni și la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 355 de oameni.
Comments
(0)