Mărțișorul – simbol al primăverii

Există o mulţime de legende legate de această frumoasă sărbătoare a primăverii. Una dintre ele spune că „era pe la sfîrşitul lunii februarie.

Iarna nu vroia să plece, dar într-o zi soarele s-a ridicat încălzind cu razele sale pămîntul. Iată că la marginea pădurii s-a arătat o floare dalbă. Iarna s-a înfuriat de îndrăzneala plăpîndei plante, a trimis un viscol şi l-a îngheţat. Zîna bună aflînd despre nenorocirea ghiocelului i-a venit în ajutor. Căutîndu-l s-a înţepat la un deget într-un spin şi a început să-i curgă sînge. Sîngele fierbinte a încălzit şi a readus la viaţă ghiocelul.” Această faptă bună a Zînei a dat naştere frumoasei tradiţii de a purta din prima zi a lunii martie mărţişorul.

În trecut mărţişorul nu se punea la 1 martie, ci atunci cînd apărea pe bolta cerească Craiul Nou (luna nouă). Mărţişorul nu era altceva decît un fir compus din două fire răsucite, culorile iniţiale fiind albul şi negrul, mai apoi albul şi roşul.

În ţara noastă adesea de acest fir împletit se agăţa o monedă găurită de argint, sau aramă, mărţişorul fiind pus de părinţi copiilor spre a fi apăraţi de bolile pe care le aduce primăvara. Aşadar, mărţişorul a fost iniţial un fel de amuletă, un talisman, puterea lui regăsindu-se mai ales în firele răsucite, care, se crede, apărau de duhurile rele, strămoşii noştri crezînd cu tărie în protecţia oferită de firele împletite, dar şi de noduri pe de altă parte, firele simbolizau funia anului, cu iarna şi vara îngemănate. Tradiţia vine din timpuri preistorice, neţinînd de creştinism şi o putem considera una dintre cele mai frumoase datini ale poporului nostru.
Pe vremuri mărţişorul era pus la locurile sensibile ale corpului, la băieţi acestea fiind încheieturile mîinilor şi picioarelor, iar la fetiţe şi la fetele mari, în special, la gît. Obiceiul cerea ca mărţişorul să fie pus de mame înainte de răsăritul soarelui. Era purtat obligatoriu cel puţin nouă zile, sau pînă la apariţia pe cer a lunii pline, sau pînă la venirea berzelor, sau pînă la înflorirea unui pom, sau cel mai tîrziu pînă la Rusalii. La scoatere, firele erau puse pe ramurile înflorite ale unui copac. În opinia tuturor mărţişorul aducea noroc celui, care îl purta cu demnitate.

Mulţi dintre noi nu mai ştim de ce se confecţionează mărţişoarele sau de ce se păstrează firul împletit în două culori. Nici nu bănuim semnificaţiile celor două culori, iar dacă cineva ne-ar spune că de fapt roşul a fost cîndva negru, l-am privi cu mirare. Să descifrăm sensurile mai profunde ce se ascund în albul, negrul şi roşul mărţişoarelor de altădată şi de acum. Cele mai vechi mărţişoare erau făcute din lînă albă şi neagră. Albul este semnul purităţii, negrul semnifică seva, puterea viaţa.

Mărţişorul arhaic, în alb şi negru, este expresia cea mai profundă a unităţii contrariilor, a binelui şi răului. Iar dacă e să ne referim la culoarea roşie ea a avut şi mai are o influenţă deosebită asupra oamenilor. Se consideră că această culoare are cel mai puternic efect asupra simţurilor, fiind simbolul frumuseţii, tinereţii, sănătăţii şi bogăţiei. Este asociată în multe culturi arhaice cu venirea primăverii, naşterile şi căsătoriile, aşadar cu începuturile. De asemenea, protejează la trecerea dintr-un anotimp la altul, în special pe cei mici. În acest sens, şi azi se pune aţă roşie răsucită viţeilor, mieilor, dar mai ales copiilor nou-născuţi. Specialiştii ne atrag atenţia, că acest roşu benefic al focului creator al sîngelui, ca principiu vital al vieţii, s-a născut în pămîntul negru. Astfel se poate spune, că roşul şi negrul pot apărea ca substituite reciproce sau putem afirma, că undeva de-a lungul istoriei omenirii, negrul a fost substituit de mult mai agresivul roşu. Aceasta este în linii mari simbolistica culorilor mărţişorului.

Se credea că dacă la 1 martie era timpul frumos, toată primăvara va fi la fel, iar dacă ploua în această zi – se anunţa un an îmbelşugat. Mai amintim şi faptul că uşile şi ferestrele ar trebui lăsate larg deschise pentru a intra aerul de primăvară, iar cei care nu vor să aibă purici peste an trebuie să mănînce multe urzici.