|
Ce legătură există între vinificatorii moldoveni și cosmonauți
După cum s-a dovedit, cea mai directă. Există trei episoade, despre care merită să ne amintim.
Balsam pentru cosmonauți
Despre crearea acestuia mi-a povestit unul dintre autorii balsamului, Gheorghe Cozub, într-un interviu cu ocazia aniversării sale de 70 de ani:
Pe cînd lucram în calitate de ministru adjunct al Viticulturii și Vinificației, intrase în biroul meu un om cu un zîmbet minunat și două stele de Erou al Uniunii Sovietice în piept, cosmonautul Gheorghe Grecico. El mi-a povestit că după primul său zbor în Cosmos nu și-a putut reveni la „forma pămîntească„, pînă ce nu a băut cîte un pic o sticlă de „Cabernet".
Cînd a zburat în spațiu pentru a doua oară, după căptușeala interioară a navei a ascuns două sticle de coniac, din care serveau periodic cîteva grame. Cosmonauții au reușit să convingă apoi Centrul Spațial să le permită în expediții să consume alcool în cantități limitate. În rezultat, a fost trasată sarcina de a crea un produs cu un nivel ridicat de calorii, care să fie, totodată, și un energizant puternic, și ca volum să fie mic. Specialiștii au spus că un asemenea produs poate fi fabricat doar în Moldova, numindu-l pe Cozub.
În rezultatul mai multor studii eu, Evghenia Obuhova (AȘP "Ialoveni"), Gheorghe Grecico și reprezentantul Centrului Cosmic, Galina Necitailo, am primit certificatul privind drepturile de autor pentru balsamul "Sănătate". Balsamul conține aproximativ 40 de ierburi și plante cultivate în republică, cu excepția pelinului alb, aduse din Munții Turkmeni. În prezent însă și această plantă este cultivată în apropiere de Dubăsari. Drept componentă principală servește extractul de Ginseng Siberian, care are proprietăți tonice și o concentrație mare de suc de struguri, pentru ca produsul să aibă o cantitate mare de calorii. Acesta conținea aproximativ 50% alcool și 300 g / cc dm zahăr.
„Sănătate" ocupa un volum mic, iar în spațiu este posibil să fie consumat în două cu apă, ca consistență, respectiv obținînd vin de desert. Iar dacă și acesta este diluat în proporție de 50 la 50, vom obține „vin de masă", încă o diluție și obținem o băutură cu conținut de alcool redus. Eticheta a fost elaborată de cosmonautul Evgheni Leonov.
Acest balsam era produs de Sovhozul-fabrică „F. Dzerjinski" (în prezent, Fabrica de Vin "Buchetul Moldovei"). Ulterior, acesta a fost redenumit în „Cosmic", astăzi fiind fabricat cu conținutul de alcool 46% și 300 g / cc dm zahăr. La început, acest produs se făcea, exclusiv, la comanda Centrului Cosmic, cosmonauților fiindu-le pe plac. Acum, „Cosmic" este vîndut în magazinele obișnuite.
„Belîi aist" („Barza albă") a zburat în Cosmos
Odată Combinatul de Coniacuri de la Tiraspol KVINT a fost vizitat de un echipaj al navei spațiale: comandantul expediției principale №26 Ghenadie Padalca și inginerul de zbor Serghei Avdeev. Lor le-au fost oferite în dar două sticle de divin „Belîi aist" („Barza albă") cu o etichetă specială, dedicată viitoarei expediții în spațiu.
Pe data de 13 august 1998 cosmonauții (al treilea membru al echipajului era Iurie Baturin, dînsul a vizitat, de asemenea, KVINT-ul, dar separat, a adus fotografii ale echipajului cu inscripția de oferire a cadoului) au zburat spre Stația Spațială Internațională „Mir", luînd cu ei în spațiu cadoul de la Kvint - ambele sticle. Iar la întoarcerea de pe Orbita Pămîntului Ghenadie Padala a adus una din sticlele cu divin înapoi la Tiraspol, la Muzeul Întreprinderii.
Iar cealaltă, cel mai probabil, au băut-o la întoarcerea din spațiu pe Pămînt. Așa că această sticlă cu divin, cel mai probabil, a rămas unica din lume, care a fost în spațiu. Astăzi, aceasta este un artefact valoros. Astfel, „Belîi aist" („Barza albă") a zburat în Cosmos.
La Muzeul Întreprinderii Kvint este o mostră a unui divin de 50 de ani „Baikonur", stiucle de acest fel au fost produse doar 50, în cinstea aniversării de 50 de ani a Cosmodromului „Baikonur". Acest lot limitat a fost trimis la Cosmodrom.
Despre Gagarin în Beciurile de la Cricova
Există zvonuri cum că într-o vizită de două zile la Beciurile de la Cricova a fost în vizită primul cosmonaut al Pămîntului și pentru că el ar fi băut prea mult alcool, s-ar fi pierdut în labirinturile orașului subteran.
Iată ce scrie despre acest lucru fostul director general al S.A. Cricova Valentin Bodiul:
Locuitorii mai bătrîni din Cricova, custozi ai celebrei vinării, spun că aceste afirmații sînt pure invenții. Desigur, odată ajuns în subsolurile de la Cricova fără însoțitori, nu e de mirare să vă rătăciți, căci doar lungimea totală a galeriilor subterane explorate depășește 60 de km. Anume acest lucru s-a întîmplat cu Iurie Gagarin, pe care custozii vinotecii l-ar fi lăsat pentru cîtva timp de unul singur, deși foarte curînd el a fost găsit. Văzîndu-și salvatorii, Iurie Gagarin cu umorul care-i era caracteristic a declarat: „Mi-a fost mai ușor să decolez de pe Pămînt, decît să ies de unul singur din Beciurile de la Cricova".
Iurie Gagarin a lăsat o inscripție în cartea de oaspeți:
"În aceste beciuri e mare abundență de vinuri minunate. Cu certitudine, o persoana pretențioasă va găsi aici vin pe placul său. Permiteți-mi să Vă doresc să Vă umpleți pivnițele îmbelșugat cu medalii pentru vinurile minunate.
Dacă pentru acestea nu va fi suficient metal pe Pămînt, ne angajăm să-l livrăm de pe Lună sau de pe alte planete.
Sincere mulțumiri angajaților din agricultură și viticultorilor pentru munca Dvs. nobilă.
8-9 aprilie, 1965"
Data dublă din această inscripție a constituit tocmai acea bază pentru speculațiile referitor la aflarea într-o vizită de două zile a cosmonautului în orașul subteran. De fapt, însă el a ajuns aici seara tîrziu și a plecat după miezul nopții.
Anghelina Taran
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1738
- Populația:
- 484 locuitori
Valea Adîncă este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Constantinovca și Valea Adîncă. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Camenca și la 120 km de Chișinău. Populaţia satului Valea Adîncă alcătuia 484 de locuitori în anul 2012. Satul Valea Adîncă a fost menționat documentar în anul 1738.
Comments
(0)