19 october 2021, 09:30 Culture 2220

Tuturor el este dor de Patria noastră, oriunde s-ar afla

Remarcabilul compozitor și maestru moldovean, Eugen Doga, a publicat un capitol din noua sa carte "Cine sunt eu?" sub denumirea "Salcîm alb", care dezvăluie și darul său de scriitor, ne convinge că Eugen Doga nu este doar un compozitor minunat, ci și un scriitor excelent, un înțelept care își iubește țara, pentru că a prezentat o simbioză a sentimentelor, sunetelor și cuvintelor, scriind o poveste frumoasă și tristă, cu cuvinte calde despre patria noastră comună, de care le este dor tuturor, oriunde s-ar afla.

Oferim cititorilor moldovenii.md să se familiarizeze cu talentul literar al maestrului Eugen Doga.

SALCAMUL ALB

Am mers pe această cărare zeci de ani. Mai ales cînd totul înflorește și în aer plutește mirosul ierburilor de cîmp. Numai cîte feluri de plante cresc aici, și stipă, și păpădii, și romanițe, și violete, merișor, zmeură, mentă și-și-și... Înainte de construcția în masă a clădirilor înalte din cartierul Krîlatskoe, aici era un sat - Krîlatskii. Cînd m-am mutat aici pentru prima dată, erau încă proaspete ruinele vechilor case țărănești. De fapt, nu case, ci doar rămășițele țevilor de la alimentarea cu apă, temelii, drumuri cu resturi de asfalt și cărămizi.

Și cel mai mult a rămas ceea ce a crescut în grădini private, oferit de natura însăși. Acestea sînt grădini perfect păstrate cu cireșe, mere, prune, pere, tufișuri de zmeură și tot felul de alte pomușoare. Desigur, vroiam să încerc totul, așa că urmăream aceste plante de la începutul primăverii pînă la coacere și îmi făceam griji cînd cineva le jignea și le rupeau crengile. Cînd fructele se coceau, dacă reușeau, le gustam, dar ele nu întotdeauna corespundeau așteptărilor mele, pentru că fructele moldovenești mi se păreau mai gustoase și mai dulci. Și se coceau aici mult mai tîrziu. Chiar și menta nu este la fel de parfumată ca cea care crește lîngă casa mea din Chișinău. Se pare că în Moscova este mai puțin soare. Și aerul este diferit, mai umed, mai poluat cumva.

Și iată, într-o altă dimineață, cînd alergam de acasă spre Krîlatskie Holmî, m-am dus la două lacuri mici pentru a vedea dacă au venit rațele pe care îmi plăcea să le urmăresc și, uneori, să le hrănesc. Am urcat pe deal, de unde iarna sute de iubitori ai sportului coboară pe schiuri și snowboarduri, pentru a privi din nou panorama Moscovei și m-am îndreptat spre casă.

În partea dreaptă a drumului, unde domnea natura, totul este curățat de ramuri uscate, buruieni și ... oh, dar unde este copacul tînăr cu ciorchini albi de flori? A fost și el curățat, crezînd că sînt crengi uscate sau a fost tăiat? Vai, acesta era singurul astfel de copac din întreaga Krîlatskoe, care nu se știe cum a ajuns aici! Era un salcîm alb!

La începutul lunii iunie a înflorit atît de frumos, florile sale delicate albe miroseau atît de frumos, flori pe care în copilărie îmi plăcea să le mănînc, pentru că erau și dulci. Cînd înflorea, la aceste flori veneau albinele, care adunau nectar pentru miere. Aici, în Moscova, erau mai puține albine, dar totuși zburau și mă duceau înapoi în acea copilărie îndepărtată, în satul meu natal, unde am primit primele mele lecții de la natură.

Albinele vor veni probabil și în această primăvară la acest salcîm alb și, văzînd că nu este acolo, vor zbura dezamăgite către alte flori care au o culoare și un gust total diferit. Da, și eu voi trece deja indiferent pe lîngă locul în care cîndva creștea mîndru salcâmul alb și căruia îi spuneam de fiecare dată: "Bună ziua, pămînteanule, cît de frumos ești! Crește, frumosul meu, spre bucuria oamenilor și atrage albine. Cu tine mă simt acasă!".

Un nene rău, care probabil nu avea miros, nici vedere, nici receptori ai bucuriei, cu un suflet dur, a pus la corpului viu al acestui salcîm inofensiv un fierăstrău și l-a tăiat. De ce? Și s-a făcut loc gol, cum gol era, sînt sigur, în capul acestui "grădinar". Mă plimb acum după o plimbare în parc, iar starea de spirit este deprimantă. Am sentimentul că ceva a murit, că cineva foarte apropiat mie a dispărut, că lumea a rămas orfană. Și revin acasă cu un sentiment de singurătate și goliciune în suflet.

Mă așez la pian și, din anumite motive, degetele mele cad pe clape, care emit doar sunete triste, care nu se grăbesc să se împrăștie și se aliniază într-o poveste melancolică despre o frumoasă iubire, care a apărut de nicăieri ca o pasăre albă și care se transformă calm într-un amalgam de note și se aștern pe caietul de note. Sau poate că aceste sunete și aceste semne împletite se vor transforma din nou în acel copac tînăr frumos, cu ciorchini parfumate de flori albe, într-o salcîm alb, ca un vis alb luminos? Și eu, ca și mai înainte, trecînd pe lîngă această peluză verde în fiecare dimineață, voi spune automat: "Bună ziua, pămînteanule, părticică a copilăriei mele, fii sănătos și crește fericit!".

Eugen Doga