Podoabele egiptene sînt de origine extraterestră
Foto: lenta.ru |
Chiar dacă are o vîrstă înaintată, 5.000 de ani, un șirag de mărgele egiptean nu foarte prezentabil ascunde un trecut spectaculos. Cercetătorii au descoperit că această podoabă antică este realizată dintr-un meteorit! Rezultatul acestui studiu, publicat în NatureNews, explică modul în care vechii egipteni obțineau fier cu cîteva milenii înainte de perioada în care se știa de topirea fierului în regiune, rezolvînd astfel un mister care i-a intrigat dintotdeauna pe istorici – primele dovezi de topire a fierului în Egiptul Antic apar abia în secolul al VI-lea î.Hr.
De asemenea, se atestă faptul că egiptenii au introdus meteoriții în cultura și în religia lor. „Cum cerul a fost foarte important pentru vechii egipteni, ceva care cade din cer a fost considerat ca un cadou de la zei”, avea să întărească Joyce Tyldesley, egiptolog la University of Manchester, Marea Britanie, și coautor al studiului.
Șiragul de mărgele, în formă de tub, este unul din cele nouă podoabe care s-au găsit în anul 1911 într-un cimitir situat la aproximativ 70 de kilometri sud de Cairo. Avînd în vedere că obiectele datează din jurul anului 3300 î.Hr., se poate spune că mărgelele sunt cele mai vechi artefacte de fier descoperite în Egipt.
Un studiu efectuat în anul 1928 concluzionează că fierul din mărgele are un conținut ridicat de nichel, ceea ce a condus la ideea că ele au origine celestă. Dar în anii ’80 ai secolului trecut, oamenii de știință au susținut că topirea accidentală timpurie ar fi putut duce la fierul îmbogățit cu nichel, iar o analiză mai recentă a materialului oxidat de pe suprafața mărgelelor atestă că acesta are un conținut de nichel scăzut.
Pentru a rezolva problema în cauză, Diane Johnson, specialist în meteoriți la Open University din Milton Keynes, Marea Britanie, a analizat una dintre mărgele. Cercetarea a arătat că întreg conținutul de nichel din acest metal inițial a fost mare (de circa 30%), ceea ce certifică faptul că, într-adevăr, șiragul provine dintr-un meteorit. Mai mult, s-a observat că metalul are o structură cristalină distinctivă, numită structură de tip Widmanstätten (mozaic) – acest tip se găsește doar în meteoriții de fier care s-au răcit extrem de lent în interiorul asteroizilor-mamă.
Sursa: lenta.ru
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 224 locuitori
Morovaia este un sat din cadrul comunei Trebujeni, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Orhei și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 224 de oameni. Satul Morovaia fost menționat documentar în anul 1859.
Comments
(0)