Go to section: History
10 december 2015, 10:18 History views 12870
10 december 2015, 10:18 History views 12870

A fost găsit locul unde a fost asasinat Iulius Cezar

Cercetătorii spanioli au anunţat că au descoperit locul exact unde a fost asasinat Iulius Cezar, în anul 44 înaintea erei noastre (î.e.n.), la Roma, informează AFP.

"Întotdeauna am ştiut că Iulius Cezar a fost asasinat în Curia Pompei (sala unde avea loc şedinţa Senatului roman, n.r.), pe 15 martie 44 î.e.n., pentru că este ceea ce ne transmit textele clasice", spune Antonio Monterroso, de la Centrul superior de cercetări ştiinţifice din Spania.

"Însă, pînă de curînd, nu am avut nicio dovadă concretă a acestui eveniment, prezentat de numeroase ori în pictura istorică şi cinema", a adăugat acesta.

Antonio Monterroso şi echipa sa au anunţat că au descoperit o structură de ciment cu o lăţime de trei metri şi o înălţime de doi metri, care ar fi fost comandată de Octavian Augustus, fiul adoptiv succesor al lui Cezar, chiar pe locul unde suveranul a fost înjunghiat, în plină şedinţă a Senatului, de un grup de senatori.

"Ştim cu certitudine că locul de unde Cezar a prezidat această şedinţă a Senatului şi unde a căzut, înjunghiat, a fost delimitat de o structură dreptunghiulară cu patru pereţi, care înconjoară o dală de ciment", a explicat cercetătorul.

Dala ar fi fost amplasată în acest loc de Augustus, pentru a marca locul de unde Cezar a prezidat ultima sa şedinţă în Senatul roman - înainte de a fi asasinat - şi pentru a "condamna" acest spaţiu, a adăugat cercetătorul.

Noile informaţii confirmă, spun specialiştii spanioli, că "generalul a fost înjunghiat chiar în centrul zonei din spatele Curiei, pe cînd prezida, aşezat pe un scaun, şedinţa Senatului".

Descoperirea se înscrie în cadrul lucrărilor efectuate de specialişti în zona arheologică Torre Argentina, în centrul istoric al Romei, unde se găseşte Curia Pompei.

Gaius Iulius Cezar (13 iulie, cca. 100 î.e.n - 15 martie, 44 î.e.n.) a fost un lider politic şi militar roman şi una dintre cele mai influente şi controversate personalităţi istorice. Rolul său a fost esenţial în instaurarea dictaturii la Roma, eliminarea democraţiei Republicii şi în punerea bazelor Imperiului Roman.

Keywords:

istoria

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
24 locuitori

Șevcenco este un sat din cadrul comunei Mocra din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Rîbnița și la 112 km de Chișinău. Populaţia satului Șevcenco alcătuia 24 de oameni în anul 2004. Satul Șevcenco a fost înființat în secolul XX.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.