06 january 2012, 15:16 History 5210

Cauzele dispariției civilizației Indus au fost elucidate

Foto: wikimedia.org

Мisterioasa decădere şi dispariţie, în urmă cu 4.000 de ani, a celei mai mari şi mai vechi civilizaţii urbane din istorie ce se întindea pe teritorii care fac parte în prezent din India, Pakistan, Nepal şi Bangladesh, are în prezent un „suspect de serviciu” - schimbările climatice - concluzia a fost desprinsă în urma unui studiu realizat de o echipă din care face parte şi geologul de origine română Liviu Giosan. Acest studiu este prezentat pe larg în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences.

Vechiul Egipt şi Mesopotamia pot fi cele mai cunoscute mari culturi urbane străvechi, dar cea mai mare a fost civilizaţia Indus sau Harappan. Această cultură acoperea în trecut o regiune de peste un milion de kilometri pătraţi, de-a lungul cîmpiilor rîului Indus, de la Marea Arabiei pînă la Gange, iar în momentul său de apogeu cuprindea aproximativ 10% din populaţia de atunci a planetei. Această civilizaţie s-a dezvoltat acum aproximativ 5.200 de ani şi a început să se prăbuşească în urmă cu 3.900 - 3.000 de ani cînd populaţia a început să abandoneze oraşele şi a migrat spre est.

„Cînd vorbim despre Antichitate ne gîndim la Egipt şi Mesopotamia, însă civilizaţia Indus a fost mai vastă decît acestea două, dar a fost uitată pînă în deceniul trei al secolului al XX-lea”, a comentat Liviu Giosan, expert în geologie marină la Woods Hole Oceanographic Institution din Massachusetts, Statele Unite. „Sînt încă foarte multe lucruri pe care nu le cunoaştem despre această civilizaţie”, a mai adăugat el.

În urmă cu aproape un secol, arheologii au început să descopere numeroase vestigii ale aşezărilor harappan de-a lungul fluviului Ind (Indus) şi a afluenţilor săi, precum şi în vasta regiune deşertică de la graniţa dintre India şi Pakistan. Dovezile arheologice vorbesc despre aşezări urbane sofisticate, legături maritime cu Mesopotamia, rute interne de negoţ, meşteşuguri şi arte şi o scriere încă nedescifrată.

„Aveau oraşele aranjate în reţele, cu sisteme sanitare foarte dezvoltate, ce nu au mai fost întîlnite apoi pînă la civilizaţia romană”, a declarat Giosan pentru LiveScience. „Se pare că aveau o societate mai democrată decît mesopotamienii sau egiptenii - nu există vestigii ale unor structuri mari pentru persoane importante aşa cum au fost regii sau faraonii”, mai explică el.

La fel ca şi egiptenii şi mesopotamienii, harappanii, care au primit acest nume după unul dintre cele mai mari oraşe ale lor, au trăit în apropierea rîurilor.
Liviu Giosan şi colegii săi au reconstituit peisajul în care s-a dezvoltat această veche civilizaţie, iar descoperirile lor fac lumină cu privire la condiţiile dispariţiei acestei culturi.

„Studiul nostru oferă unul dintre cele mai clare exemple de prăbuşire a unei întregi civilizaţii din cauza schimbărilor climatice”, subliniază Liviu Giosan.
Cercetătorii au folosit date adunate de sateliţi cu privire la regiunea străbătută de fluviul Indus şi de afluenţii săi. Între 2003 şi 2008 ei au adunat mostre de sedimente de pe coasta Mării Arabiei şi din văile din Punjab, precum şi din deşertul Thar pentru a determina intervalul de timp în care s-au produs schimbări ale peisajului.
După ce au fost adunate date cu privire la istoria geologică, „am putut să ne reexaminăm datele cu privire la ceea ce credeam despre aceste aşezări, despre tipul de agricultură practicat de aceşti oameni, şi despre felul în care agricultura şi aşezările lor s-au modificat în timp”, susţine şi arheologul Dorian Fuller de la University College din Londra.

„Energia primită de Pămînt de la Soare variază ciclic, ceea ce poate reprezenta un impact asupra periodicităţii musonilor” din această parte a lumii, continuă Giosan. Această cantitate de energie este măsurată prin gradul de insolaţie (o măsură a energiei radiaţiei solare primite de o suprafaţă dată într-un timp dat). „În ultimii 10.000 de ani emisfera nordică a avut cel mai ridicat nivel de insolaţie din urmă cu 7.000 pînă la 5.000 de ani, şi începînd de atunci, nivelul de insolaţie a început să scadă. Toată clima pe glob este determinată de Soare şi astfel musonii au fost influenţaţi de un nivel mai redus de insolaţie, pierzîndu-şi din putere.

Consecinţa directă a fost un nivel mai redus de precipitaţii în zona continentală ce era în mod normal afectată de musoni”, a mai explicat el.

În cele din urmă, rîurile din zonă, ce depindeau de apa adusă de musoni, au secat, ducînd la prăbuşirea acestei civilizaţii dezvoltate pe baza agriculturii practicate pe malurile lor. În timp, de-a lungul mai multor secole, agricultorii din aceste regiuni au migrat spre est, către bazinul fluviului Gange, într-o regiune în care se manifesta încă musonul.

„Această migraţie spre est a creat condiţiile dezvoltării unor aşezări mai mici, în condiţiile în care surplusul rezultat din agricultură nu mai era la fel de mare pentru a favoriza dezvoltarea negoţului”, mai explică şi Fuller.

Această schimbare a dus la prăbuşirea marilor oraşe harappaniene care se bazau tocmai pe negoţul rezultat din existenţa unui surplus constant de produse agricole. Împrăştierea acestor populaţii care practicau agricultura de-a lungul rîurilor a însemnat dispariţia unei forţe de muncă care susţinea urbanismul.

„Oraşele mari s-au prăbuşit, dar micile comunităţi agricole au înflorit în locul lor. Multe dintre artele urbane, aşa cum a fost scrierea, au dispărut, dar agricultura a continuat şi în cele din urmă s-a diversificat”, mai susţine Fuller.

Aceste descoperiri pot contribui la direcţionarea unor eventuale viitoare explorări arheologice ale zonei.

În ceea ce priveşte prezentul, nu este sigur cum vor reacţiona musonii la actualele schimbări climatice. „Dacă ne gîndim la inundaţiile devastatoare, care au provocat cel mai grav dezastru umanitar din istoria Pakistanului, drept un semn al unei intensificări a activităţii musonice, atunci viitorul nu este foarte optimist pentru această regiune”, concluzionează Liviu Giosan.