18 june 2024, 14:30 History 29681

Fanariotismul - o boală veche cu manifestări contemporane

Bacşiş, corupţie, laşitate, abuz, complot, jaf, linguşeală, trîndăvie, cămătărie, samavolnicie, tîlhărie, viclenie, pricopsire, lichea etc. toate de mai sus s-au năpustit cu urgie peste Moldova secolelor trecute, contribuind cu vîrf şi îndesat la o decădere spirituală şi materială fără precedent în istoria ţării. Făptaşii? Imperiul Otoman, evident, alături de hulpavii reprezentanţi ai unor familii greceşti din Istanbulul de odinioara...

Întrebare: - Ce iese din încrucişarea dintre un om şi o căpuşă?
Răspuns: - Un fanariot...

Pentru noi moldovenii, la fel ca pentru români, greci, albanezi, sîrbi, bosniaci sau bulgari, fanarioţii au întrupat, la propriu, esenţa corupţiei, trădării şi perfidiei politice. Răul nu a fost doar acesta. Deoarece au stăpînit îndelungat în ţara noastră şi în Balcani, au reuşit să infesteze comportamental elitele politice naţionale ale ţărilor pe care le parazitau.

Adevărul este că regimul fanariot a fost mai mult unul politico-economic decît un regim eminamente etnic. Domnitorii proaspăt numiţi de Istanbul intrau în ţară cu o adevarată suită de rude, creditori, datornici şi prieteni, toţi aceştia sperînd la rîndul lor să se căpătuiască pe spinarea populaţiei băştinaşe. Veneau ca lăcustele!

Numai Mihail Suţu a venit pe tronul Moldovei înconjurat de 80 de rude şi 800 de prieteni apropiaţi. Avem de a face cu o adevărată măsură de prevedere luată de fanarioţii care se temeau să fie trădaţi de către boierii autohtoni.

Atunci au luat naştere în ţara noastră nefastele şi ruşinoasele tradiţii ale nepotismului şi cumetriei. Scaunul ţării era cea mai rîvnită comoară, cronicile ne asigură că doar cele mai bogate şi influente dinastii fanariote luptau între ele pentru stăpînire. Sumele de bani puse în joc pentru stăpînirea Moldovei sau Munteniei atingeau cifre incredibile. Pentru mituirea marelui vizir, în scopul scaunului de la Bucureşti sau Iaşi, fanariotul se prezenta la uşa acestuia cu 1-2 milioane de lei-aur...

Odată ajuns pe tronul ţării, cea mai mare grijă a trîntorului cu anteriu şi căciulă înaltă consta în strîngerea unui bir cît mai mare care să-i asigure atît lui cît şi familiei sale mult rîvnita continuitate la domnie. Nu precupeţeau nimic, dădeau dovadă de o cruzime şi o nemernicie greu de egalat. Moldovenilor li se cereau taxe pe numărul de copii, pe hainele de pe trup, pe dreptul de a purta pălărie sau căciulă, chiar şi pe fumul de pe horn sau numărul de uşi şi ferestre care îl avea casa...

Cei care mai aveau o brumă de avere erau închişi în beciurile agiilor şi bătuţi pînă plăteau tot şi rămîneau, în consecinţă, pe drumuri. De atunci  s-a împămîntenit în limba noastră termenul de calic. În faţa unei asemenea existenţe zilnice, multe familii de moldoveni şi-au luat lumea în cap, plecînd peste hotare. Alţii s-au organizat în frăţii de arme al căror scop era atacarea şi pedepsirea familiilor fanariote. Aşa se naşte pe meleagurile noastre nobila şi preţuita îndeletnicire a haiduciei!

După momentul 1821, moravurile sînt şi ele influenţate, noua generaţie de boieri adoptînd orbeşte o subcultură franţuzită, atît de bine ironizată de Caragiale, Eminescu sau Creangă. Cît despre caracterul fanariot, ei bine, nu a dispărut deloc... Precum un balaur din poveşti, căruia dacă-i tai capul, creşte altul, stilul de viaţă fanariot nu a dispărut nici în perioada următoare. Ba din contra, îl vedem şi astăzi la orice colţ de stradă şi pe toate canalele TV...