|
Constantin Cantemir – părintele lui Dimitrie
Azi, 25 iunie, se împinesc 339 de ani de la începutul domniei lui Constantin Cantemir în Moldova. După mazilirea lui Dumitraşco Cantacuzino la 1685 (din a treia sa domnie), vine la tronul Moldovei, sprijinit de turci Constantin Cantemir (1685-1693). În anul 1672 el a salvat haremul sultanului Mahomed al IV-lea, care era să fie acaparat de polonezi după bătălia de la Hotin. Pentru această ispravă, după detronarera lui Dumitraşco Cantacuzino, Constantin Cantemir devine domn al Moldovei. A ajuns pe tron la bătrînețe, la vîrsta de 73 de ani.
Constantin Cantemir a introdus cîteva biruri noi. A încercat să stîrpească hoţiile şi banditismul. A participat la luptele dintre polonezi, austrieci și turci, ducînd o politică oportunistă. Era de partea turcilor, dar îi comunica regelui polonez Sobieski și austriecilor, planurile acestora. A stabilit relaţii cu Imperiul Habsburgic. Fiindu-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu al Munteniei, se decide să susțină politica turcească.
Constantin Cantemir era necărturar. „A învățat doar să iscălească. Mînca bine și bea bine; avea doi fii, pe Antioh și Dumitrașco (Dimitrie), ultimul era ostatic (garanta faptul că domnitorul nu va trăda) la Poartă împreună cu alți fii ai boierilor”. (Ion Neculce). Anume acest domnitor necărturar, victimă a intrigilor de palat, l-a executat pe unul din cei mai luminați oameni ai acelei epoci – Miron Costin și pe fratele acestuia, hatmanul Velicico Costin. Se îngrijește să dea o educație bună fiilor săi Antioh Cantemir și Dimitrie Cantemir. Acesta din urmă a scris chiar o carte apologetică în limba latină „Vita Constantini Cantemiri”, de fapt o tentativă de a explica decizia de a-l executa pe cărturarul Miron Costin.
Constantin Cantemir a avut rara fericire pentru domnitorii Moldovei să moară pe tron, după o domnie de 8 ani.
- Посол обратился с важным предупреждением к гражданам Молдовы, находящимся в Израиле
- Эффективность и комфорт: новые Škoda Kodiaq и Superb – главные точки притяжения в выходные в Кишинев…
- Компания Viorica Cosmetic становится все более конкурентоспособной на рынке ЕС ©
- Компания DAAC Hermes представила впечатляющие автомобильные премьеры на Arena Auto Fest 2024 ©
- Москович: Любителей хорошей музыки ждёт исключительный концерт в Кишиневе 14 сентября ©
- DAAC Hermes: Эксклюзивные премьеры на Arena Auto Fest 2024 ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1790
- Populația:
- 54 locuitori
Treteşti este un sat din cadrul comunei Zîrneşti, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Cahul și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 54 de oameni. Satul Tretești a fost menționat documentar în anul 1790.
Comments
(1)