|
Cum se pregăteşte cea mai bună varză murată
Varză murată este unul dintre alimentele nelipsite de peste an în bucătăria națională, iar gospodinele o prepară în fiecare an, mai ales pentru a face sarmale.
În tradiţia populară, varză se pune la murat între Sfîntul Dumitru şi Sfîntul Andrei, iar modul de a o pregăti este diferit, de la zona la zona.
În cazul în care vrei să ai de Crăciun sarmale pregătite cu varză murată de ţine, atunci ar fi bine să o pregăteşti la Sfîntul Dumitru, iar dacă vrei să ţină şi pînă la Postul Paştelui, atunci o poţi pune de Sfîntul Andrei.
Pentru a avea cea mai bună varză murată, trebuie să ai grijă ce alegi de la piaţă. În primul rînd, această trebuie să fie coaptă bine şi îndesată, să aibă foile albe şi subţiri, pentru a face uşor sarmalele.
Saramură este la fel de importantă pentru a face cea mai bună varză murată. Ei bine, măsurarea cantităţilor se face pe cantar, căci dacă nu le respecţi, atunci varză se înmoaie şi devine mult prea sărată.
Foloseşte la fiecare 10 litri de apă 500 de grame de sare grunjoasă, pe care o poţi cumpără din orice magazin. Ai grijă să scrie pe pungă că este pentru murături şi că nu conţine iod.
Curată bine butoiul în care vei pune varză şi aşază apoi pe fundul lui cîteva bucăţi de lemn. Peste acestea se adaugă crengi de cimbru, piper boabe şi mărar uscat.
După acest moment, curată şi taie morcovi, rădăcina de ţelină şi rădăcini de hrean. Acestea din urmă ajută varză să rămînă tare pe parcursul iernii. Pune-le printre bucăţile de varză pentru a ţine mai mult.
În unele zone ale ţării, se aşază şi ştiuleţi de porumb pe fundul butoiului ori sfeclă roşie, iar atunci varză va capătă o nuanţă de roz.
Taie-i fiecărei căpăţîni de varză cotorul, scobeşte-o uşor şi asaz-o în butoi cu cotorul în sus. Între ele, adaugă condimente şi poţi pune puţină sare şi în cotor. Apasă bien, pentru a intră o cantitate mai mare de varză, apoi presează cu cîteva pietre de rău şi acoperă butoiul cu un prosop, timp de două zile.
În acest timp, prepară saramură cu atenţie, pentru că toată sarea să se dizolve bine, iar apoi toarn-o peste varză. Pune un grătar de lemne peste ea, apoi pune capacul.
Primele zile după ce ai pus varză la murat sînt cele mai importante, căci trebuie să ai grijă să iei spumă care se formează cu o spumieră, apoi să foloseşti un furtun cu care să sufli în butoi.
Repetă în fiecare zi acest proces, iar după cîteva zile, zeamă ar trebui să înceapă să se acrească.
Source:
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Обнародованы подробности операции по эвакуации молдавских граждан из Ливана
- Важное сообщение посольства Молдовы в Израиле
- Update: Сколько молдаван попросили эвакуировать их из Ливана
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
- ATC-Agrotehcomerț представил на Moldagrotech супертехнику по очень выгодным ценам ©
- Экопоселению Ковчег 22 года. Часть 1 (Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Агромашина представила широкую гамму техники на выставке Moldagrotech
- Планета начала жить в другом измерении
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1516
- Populația:
- 1259 locuitori
Oneşti este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Onesti si Strimbeni. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Hîncești și la 68 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1259 de oameni. Satul Onești a fost menționat documentar în anul 1516.
Comments
(0)