Cavaleru-aleargă, iute se coboară

În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,

Din mijlocu-acelor monştri,

Cu-a lui degete-ndrăzneţe el mănuşa de-o ridică.

Cu mirare şi cu groază

Damele şi cavalerii l-au privit,

Însă foarte liniştit

El mănuşa o aduce înapoi.

De-a lui laudă răsună orice gură,

Cunigunda îl priveşte cu o gingaşă căldură,

Ce-i promite că norocu-i e aproape. ­

Dar mănuşa el în faţă i-o aruncă:

,,Doamna mea, o mulţămire ca aceasta n-o mai voi!"

Şi-o lăsă numaidecât.

(Schalk Bibliothek, Heft 5, Leipzig, 1881)