string(7) "library" string(8) "document"
1475
514
1466
82
1497
1467
1574
1832
1711
1812
1457
5500
1465

Psaltirea in versuri

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Psalmul lui David, 1

Ferice de omul ce n-a merge
    În sfatul celór fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
    Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
    Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
    Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
    Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
    Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
    Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
    De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
    Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,
    Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Și la giudeț nu vă s-afla locul
    Să vă sculaț, ce-ț peri cu totul.
Nici păcătoșii din direapta
    Vor fi cu direpții să-ș ia plata,
Că celór direpț Domnul le vede
    Toată calea din scaun ce șede.
Și calea păgânilor cea strâmbă
    Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.

PSALMUL 2

Ce poate fi de poveste, Ca aceasta, și de veste, De să zborâră păgânii, Gloate, tineri și bătrânii, De să vorovăsc cu svaturi În deșert din toate laturi! Și sfătuiesc necurațâi, Cu craii și cu-mpărațâi, Și cu toțâi să-nvitează Spre Domnul, de vor să piarză Pre alesul lui și svântul Iubit fiiul și cuvântul. Iară noi, svânta sămânță, Să nu dăm cu dânș în sâlță. Legătura să le spargem, În giugul lor să nu tragem. Că Dumnezău toate vede Din scaunul său ce șede

1 ce veți.

În ceri, unde odihnește, De-acoló pre toț prăvește. Pre pizmașii și pârâșii Domnul va râde de înșii Și-i va mustra de ocară Pentru carea-l supărară. Cu mânie le va zâce A ce stătură cu price Și-i va turbura-n urgie De muncile cu vecie. Iară eu-s pus de Domnul Crai pre muntele Sionul, Ca să-i spui de-nvățătură Ce poroncește-n scriptură. Cătră mine Domnul zâce: „Fiiul mieu ești din mătrice, Eu astăz te nasc pre tine. Și vei cere de la mine De-ț voi da limbile toate, Ce țî-s ocină de soarte, Că-ț vor asculta cuvântul Și vei domni-n tot pământul. Și-i vei paște cu toiagul Cel de fier în tot șireagul, De vei face-ntr-înșii cârduri Și-i1 zdrobi ca nește hârburi“. Iar acmu voi, împărațâi, Sama vă luaț, și alțâi, De vă certaț cu cuvântul

1 Și îi vei.

Toț ce giudecaț pământul. Slujiț Domnului cu teamă Și vă bucuraț cu samă, Să suferiț și certare De la fiiu-său ce are, Să nu să cumva mânie Spre voi Domnul cu urgie. Și veț scăpa de la ceata Celóra ce-s de-a direapta, Când urgia lui cea mare Va arde fără-ncetare. Atunce va fi ferice De ceia ce nu pun price, Ce cu inemă direaptă Nedejdiuiesc să ia plată.

PSALMUL 3

Doamne, ce să înmulțâră Ceia ce mă trag cu pâră! Asupră-mi mulț să sculară, Cuvânt mare cuvântară, Dându-ș inemii credință Cum să fiu în oceință, Să n-aib agiutori de tine, Dumnezău, ce-m ești cu bine, La nevoaie sprejineală, Și la voaie îm ești fală. Că mi-ai împletit cunună, Cu podoabă depreună, De m-ai pus cap preste alțâi, Să bat pre toț necurațâi. Am strigat cu glasul mare Cătră Dumnezău cel tare, Că mi-aude de mi-i vântă Dintr-a sa măgură svântă. Am dormit somn cu odihnă Pănă-n zuă de la cină. Și m-am sculat demineață, Că mi-i Dumnezău povață. De-ntunerece de gloate Teamă n-am, nice mă poate Veste rea să mă mâhnească, Dimpregiur ce-a să-m gârbască. Scoală, Doamne, de mă scoate De la scârbe de la toate, Și le dă bătaia-n gârbă A pizmaș ce-m cearcă scârbă. Și scârșcând să-ș frângă dinții În durerea sa greșiții. Că Dumnezău cu izbândă Va da celor buni dobândă.

PSALMUL 4

Când îț strig cu mare jele Dintr-adâncul de greșele, Dumnezăul bunătățâi, Mi-ai ascultat direptățâi, Și-n vreme de greutate Mi-ai lărgitu-mi pre departe. Te-ndură și miluiește Pre mișel ce te dorește Și mi-ascultă mișea rugă, Ce țî-s adevară slugă. Răilor, să nu vă paie Dumnezău mila să-ș taie! Ce căce iubiț deșerte, Dumnezău va să vă certe. Să vă părăsâț minciuna, Să nu o cercaț deauna, Ce să cunoașteț pre omul Ce și l-au minunat Domnul. Că Dumnezău mă ascultă, Când îl strig din grije multă. Și când te mânii, nu face Rău altuia, ce nu-ț place. Inema ce te sfădește La culcuș o umilește. Și fă jărtva cea direaptă, De la Domnul să iei plată. Mulț giuruiesc daruri bune

Binele cine le-ar spune.

Iară spre noi, Doamne svinte,

Ț-ai însămnat de mainte

Strălucoarea svintei fețe, De ne-ntoarce la blândețe. De-aceasta m-dai bucurie Inemii și veselie, Ca de casă cu strânsoare, Cu haine tinse la soare.

Vin și grâu să prisosască, Oloiul să nu lipsască. Iară eu cu pace bună Voi adormi depreună, Și când din lume m-ii1 duce, Mă vei odihni cu dulce, În casa ta cea senină, Cătră nedejde deplină.

PSALMUL 5

Sloboz, Doamne,-n urechi svinte Grai cu de jele cuvinte Și mi-ascultă mișea rugă La greu, ce-ț sunt a ta slugă, Dumnezău și împărate, Că mă rog cu dereptate. Încă zoare nu răvarsă De soare, când va să iasă, Svinția-ta mi-auz glasul Și mă vez preste tot ceasul. Că tu, Doamne,-n fărălege Pre nime nu laș s-alerge. Și-n casa ta n-àvea2 parte Vicleanul, ce-a sta departe. Strâmbii nu laș să trăiască, De-aproape să te prăvască,

1 mă vei.

2 nu va avea.

 

Că de svânta-ț căùtătură

S-or face pizmașii zgură. Urât-ai pre toț făloșii

Și vei pierde mincinoșii. Și de om ce varsă sânge

Ți-i greață a te atinge. Iară eu, Dumnezău svinte,

Cu mila ta de mainte, Îț voi intra-n svânta casă,

Unde șez, Doamne, la masă, De m-oi închina cu rugă,

În frica ta, ce țî-s slugă, În beserica ta svântă.

Și mă du fără de smântă Spre-adevăr, să nu duc greață,

Că tu, Doamne, m-ești povață Și spre tine-m deregi pașii,

Ca să nu-m strice pizmașii. Că li-i gura nedireaptă

Și li-i inema deșartă. Cu gâltejele căscate,

De izbucnesc răutate, Cu graiuri necuvioase,

Ca un mormânt plin de oase. Și cu limba lor înșală,

Să facă-n lume sminteală. Ce le dă, Doamne, osândă,

Să nu-ș laude-n dobândă. Sfaturile să le piarză

Și din mila ta să cază. Cu a lor păgânătate,

Să-i urnești la răutate, Că te, Doamne, mâniară, Clevetindu-te prin țară. Iară ceia ce te-aștaptă, Pre toț să-i bucuri cu plată, Cu tine-n veci să petreacă Bucurie, să le placă. Să să laude cu tine Carii ț-vor numelui bine, Că dai bună cuvântare Direptului și spori mare. Doamne,-n scut de bună vrere, Ne-ncununi cu mângâiere.

PSALMUL 6

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10