După acest compliment, suntem invitaţi să-i vizităm palatul şi daţi pe seama negrului celui buzat, cu ochii albi şi cu sabia goală.

Trecem dar pe sub poartă şi intrăm înăuntru, adică într-o curte încadrată de galerii cu coloane foarte curioase, fiind ele îmbrăcate în mozaicuri de faienţă. În mijlocul curţii o fântână cu apă tulbure, comoara Kasbei! Ne suim la rândul de sus şi parcurăm mai multe camere spaţioase, dar goale şi fără nici un ornament. Tot pare pustiu! Sub galerii însă vro 20 de jidani încarcă în lăzi mari prezenturile ce paşa este îndatorit a trimite pe tot anul sultanului la Fez, prezenturi luate gratis din foburgul evreilor.

Negrul cel buzat, cu ochii albi şi cu sabia tot goală, ne coboară în fine pe o scară misterioasă, în grădina saraiului.

Nouă decepţie! În loc de iarbă, prund şi nisip fierbinte; în loc de copaci, stâlpi de lemn boiţi roş şi destinaţi pentru un cort...

Mă înşel... Un singur copăcel de iasomie zace trist ca un ofticos însetat pe ruinele unui bazin fără apă. El mai are două flori veştede, pe care negrul cel buzat etc. le rupe şi ni le prezintă cerând bacşiş cu un aer ameninţător.

,,Oare preumblatu-s-a vreodată în această grădină una din acele cadâne frumoase, care devin hurii pe ceea lume? Oare scăldatu-s-a în acest bazin vreo fiică a Orientului, luminând cristalul apei cu albimea formelor sale rotunde? Oare acest mic arbor de iasomie fost-a martorul unor visuri de amor în tăcerea nopţilor, sub razele melancolice ale lunii? Oare petrecutu-s-a vreo dramă sângeroasă în sânul acestor ziduri părăsite?" etc.

Aceste întrebări ce ne adresăm unul altuia, Angel şi eu, sunt întrerupte deodată prin nişte ţipete de usturime ce răsună la poartă. Ne grăbim a ieşi din grădină şi vedem în mijlocul străzii pe un nenorocit evreu, lungit la pământ şi măsurat de-a lungul spinării cu patru nevre de bou. Sărmanul! Uitase de a trece prin bizunia zarafului, până a nu se ar[...]n ochii paşei!... Paşa râdea... şi sorbea cafea!

Ne depărtăm în grabă de acest spectacol înfiorător... pentru ca să dăm peste altul şi mai crunt! În vecinătatea Kasbei este un loc sterp unde se opresc caravanele ce vin de la Fez, plin de gunoiuri, de stârvuri şi de câini. Atmosfera e împuţită de miasme fetide şi conţine germenii tuturor boalelor ciumaşe... Având a trece pe laturea acelei pieţe, pentru ca să mergem în partea nordică a oraşului, zărim în mijlocul ei patru pari nalţi, purtând fiecare în vârful lui câte un cap de om. O potaie de câini sta împrejurul parilor şi privea cu poftă la acele capete sângeroase; unii urlau, alţii săreau pe pari şi alţii lingeau nisipul în care erau înfipţi!

O rece înfiorare se strecura prin sânul nostru la această greţoasă privelişte... Fugim îngroziţi departe de acest loc blestemat şi aflăm de la don Pedro că descăpăţânaţii au fost nişte hoţi vajnici din munţii Uadras. Ei uciseseră, cu 15 zile mai înainte, pe doi neguţitori portughezi, care călătoreau fără a fi întovărăşiţi de soldaţi. Cine ştie dacă cei trei arabi care ne-au întâmpinat la izvorul Cămilelor nu făceau parte din banda hoţilor prinşi şi executaţi?

În urma acestor impresii, Angel şi eu ne simţim dezgustaţi de Tetuan, sătui de Africa şi decidem a ne întoarce în Europa cât mai curând; însă aflăm de la ciceronul nostru că de-abia peste 12 zile are să treacă un vapor pe lângă ţărmul unde ne găsim. Angel, furios de a fi obligat a prelungi atât de mult şederea lui între arabi şi evrei, întreabă pe don Pedro dacă nu este de vândut vreo barcă, fiind decis a trece canalul Gibraltarului chiar şi într-o pirogă de sălbatici. Propunere extravagantă, la care înţeleptul portughez răspunde că este o felucă a unui amic al lui, căpitanul Andrea Spadacelli, care o să plece a treia zi către ţărmurile Spaniei şi ne îndeamnă a ne înţelege cu dânsul. Acceptăm! Şi după ce înserează, ne ducem prin străzile întunecoase ale ghettoului la locuinţa căpitanului.

Locuinţa lui e într-o hrubă subterană, care seamănă cu un gârlici de pivniţă părăsită!

Împrejurul unei mese încărcate cu pahare ciocârtite şi cu butelci deşarte, la lumina unei lămpi care răspândeşte mai mult fum decât raze şi în umezeala puturoasă a acelei bolţi, cinci oameni stau pe scaune desperecheate... zic oameni, pentru ca să nu zic bandiţi.

Unul e spaniol, unul din insulele Baleare, unul maltez, unul de la Zanta, şi căpitanul genovez; însă toţi au întipărită pe feţele lor acea expresie de vântură-lume, de spânzuraţi scăpaţi din ştreang, care sunt veşnic în luptă cu legile omenirii; ei formează un grup pitoresc şi de multă originalitate pentru un pictor; însă pentru noi, care nu ştim a desena măcar un simplu nas, fără a-i da forma unei cazmale, ei apar în ochii noştri ca nişte bolnavi ce pătimesc de nostalgia crimei.

Căpitanul Spadacelli, a cărui figură ascuţită seamănă cu o bardă, intră la învoială cu noi şi ne închiriază feluca, deşi a mai închiriat-o cu o zi mai înainte unei familii de evrei. Apoi ne cere arvună, promiţându-ne că va pleca negreşit a treia zi, pe orice timp, fie marea liniştită sau furtunoasă. Deci mulţumiţi de această tocmeală, ne grăbim a părăsi bârlogul căpitanului şi ne întoarcem la locantă.

Graţioasa Clara ne aştepta în galerie. O rugăm să ne mai cânte ce-a şti, pentru ca să împrăştie cu glasul ei impresiile triste ce am cules în vizitarea oraşului, şi ea, scoţând acorduri sonore din ghiumbrea, cântă următoarele poezii arabe:

HAAB ENNŢA

AMORUL UNEI FEMEI

Haab ennţa mtel el Gamra

Amorul femeii e ca luna,

Tobah'a ibât şâghi.

Cine-o urmăreşte adoarme ostenit.

La ghers fihî tamra

E un copăcel care nu produce curmale;

La aďn tidjri suaghi.

E un izvor care nu formează pârâu.

Djrâli bahal dhib aâmra

S-a întâmplat cu mine ca şacalului de Amra,

Atşan lu met baghi!

Însetat şi mort de sete!

EL HABB

AMORUL

El Habb la uaş bes sif,

Amorul nu se câştigă prin sabie,

La uaşi bel ghanzeria.

Nu se câştigă prin viclenie.

Khiar el habb idji îl el kif

Cel mai bun amor vine din capriciu.

Letnin îl ferd nia.

Amândoi au aceeaşi soartă!