Margărita
ALEXIS V.“
Peste o lună de zile Alexis primi un mic bilet în care Margărita îi anunţa sosirea ei la Paris pentru iarnă şi îl ruga să nu-i mai scrie, căci bărbatul ei începuse a da semne de gelozie. Alexis aşteptă iarna cum aşteaptă un bolnav primăvara; însă la finitul toamnei toate sperările lui căzură ca frunzele copacilor. Margărita îi trimise aceste câteva rânduri, care îl făcură să zacă trei luni de zile pe patul durerii:
„Alexis!
Cu moartea-n suflet îţi scriu aceste linii!... Uită pe Margărita, care de azi nu mai există pentru tine... Sunt mamă !... Să întindem un văl negru asupra trecutului şi asupra promiterilor viitorului. . . Adio!... Adio pentru totdeauna!
MARGĂRITA“
VIII
Cum se terminară fazele acestui amor atât de mare şi de înflăcărat?
Francezii, cu caracterul lor vesel, zic: Tout finit par des chansons dans ce monde!
Iată cântecul final al romanului Margăritei:
ADIO
Adio! ah! niciodată
N-am gândit că pe pământ
A mea inimă-ntristată
Va rosti acest cuvânt.
Dar tu însăţi, tu, pe care
Te-aveam tainic Dumnezeu,
Ai vroit fără-ndurare
Ca să sting amorul meu!
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Adio, ramâi ferice!
Şterge din inima ta
Pe cel ce adio-ţi zice,
Deşi-n veci nu te-a uita.
Te-am iubit cu dor fierbinte
Ş-astfel te iubesc că vreu
Să văd stins din a ta minte
Întreg suvenirul meu!....
vezi volumul Mărgăritărele)
În urma acestui strigăt suprem şi dureros al inimii, Alexis întreprinse o lungă călătorie prin Africa şi America, iar în lipsa lui de mai mulţi ani, Margărita, prinsă în sloiurile vieţii căsătoreşti, deveni mamă de o gentilă şi numeroasă familie. Când se revăzură amândoi în salonul Alinei, care se măritase de curând, focul patimii lor părea cu totul potolit, şi fiecare din ei părea că a făcut un vis frumos, la care se gândea câteodată cu o zâmbire înduioşată.
Margărita, înconjurată de copilaşii săi, întinse o mână amicală lui Alexis şi-i zise cu glas sincer:
— Alexis! vrei să fii fratele meu?
Alexis îi răspunse depunând pe acea mână tremurândă un sărutat respectuos!