Cert e faptul ca Romania vede in R. MOLDOVA o amenintarea a integritatii sale teritoriale si politice. Politicilor de la Bucuresti le este frica de statul moldav renascut in 1991, deoarece reprezinta un nucleu care poate genera in viitor miscari promoldovenesti din Moldova de peste Prut. Istoria este extrem de capricioasa si nimeni nu stie ce va fi peste 100-150 ani. Nu se exclude restabilirea Moldovei Mari. Unele formatiuni politice antiMoldova de la Chisinau sint recompensate gras pentru aceasta activitate ostila securitatii moldovenesti. Un fel de Anschluss se plamadeste pentru Moldova. Tinerii recrutati in rindurile legionarilor sint derutati din punct de vedere istoric. Sint alimentati cu denaturari din copilarie de pe bancile scolare. De recunoscut ca programele scolare, gimnaziale, liceale au lucrat contra statalitatii inca din 1991-1993. Imbibarea textelor cu etnonimul de “roman” in loc de moldovean s-a facut intentionat si sistematic. Scopul e bine cunoscut, TRANSFORMAREA TINERILOR INTR-UN CAP DE POD IN MOLDOVA NECUCERITA. Aceatea sint cauzele ademenirii tineretului la 7 aprilie in PMAN.

Se uita ca Moldova isi creste radacinile de stat suveran si independent inca din 1359.

MOLDOVA E PATRIA NOASTRĂ !!! SĂ STĂM STRAJĂ LA HOTARE, SĂ PĂZIM ACEST PĂMĂNT !!!

Moldovei, bogată în ogoare, în păşuni pentru vite...”. După 1812 Moldova de Vest, adică Principatul dezmembrat al Moldovei, rămîne sub oblăduirea Porţii Otomane...............

 Evidentiez aici......"   ."La 1812 însă domnea o atmosferă de speranţe. Despre acele evenimente M. Drăghici scrie: “Făcîndu-să mai întîi în oraşul Eşii cunoscută (Pacea de la Bucureşti), s-au împlut de negrăită bucurie sufletele celor adevăraţi şi credincioşi patrioţi ai Moldovei pentru această nouă încununare a slavei Rusiei, pravoslavnicei şi apărătoarei împărăţii..."   s-au împlut de negrăită bucurie sufletele celor adevăraţi şi credincioşi patrioţi ai Moldovei pentru această nouă încununare a slavei Rusiei, pravoslavnicei şi apărătoarei împărăţii..".”.................................................................................................

Pai draga Nesteriuc.......se cam incurca itele...........domnea o atmosfera de speranta cand rusii au rupt jumatete de Moldova ???????..."   s-au împlut de negrăită bucurie sufletele celor adevăraţi şi credincioşi patrioţi ai Moldovei pentru această nouă încununare a slavei Rusiei, pravoslavnicei şi apărătoarei împărăţii..".......................

 Practic este exact acelasi lucru pe care , auzind de ceea ce s-a intamplat in Transnistria

Moldovei, bogată în ogoare, în păşuni pentru vite...”...........Vrei sa ne redai intreg contextul din care tu ai "decupat" anumite afirmatii ale marelui istoric si le-ai pus intr-un alt context ???..........Este corect ???? Esti oare sigur ca acea "boierimea fără ideal şi fără simţ pentru ţară şi pentru neam" la care se referea Iorga era acea parte a boierimii care trimisese jalba la Poarta ca sa incerce sa "protesteze " in vreun fel fata de aceasta ruptura de teritoriu ???.................De ce FALSIFICI in asa hal afirmatiile unor mari istorici ???

Cert e faptul ca Romania vede in R. MOLDOVA o amenintarea a integritatii sale teritoriale si politice. Politicilor de la Bucuresti le este frica de statul moldav renascut in 1991, deoarece reprezinta un nucleu care poate genera in viitor miscari promoldovenesti din Moldova de peste Prut. Istoria este extrem de capricioasa si nimeni nu stie ce va fi peste 100-150 ani. Nu se exclude restabilirea Moldovei Mari. Unele formatiuni politice antiMoldova de la Chisinau sint recompensate gras pentru aceasta activitate ostila securitatii moldovenesti. Un fel de Anschluss se plamadeste pentru Moldova. Tinerii recrutati in rindurile legionarilor sint derutati din punct de vedere istoric. Sint alimentati cu denaturari din copilarie de pe bancile scolare. De recunoscut ca programele scolare, gimnaziale, liceale au lucrat contra statalitatii inca din 1991-1993. Imbibarea textelor cu etnonimul de “roman” in loc de moldovean s-a facut intentionat si sistematic. Scopul e bine cunoscut, TRANSFORMAREA TINERILOR INTR-UN CAP DE POD IN MOLDOVA NECUCERITA. Aceatea sint cauzele ademenirii tineretului la 7 aprilie in PMAN.

Se uita ca Moldova isi creste radacinile de stat suveran si independent inca din 1359.

MOLDOVA E PATRIA NOASTRĂ !!! SĂ STĂM STRAJĂ LA HOTARE, SĂ PĂZIM ACEST PĂMĂNT !!!

Drama anului 1775 constă în faptul că a fost rupt de la Moldova acel teritoriu, de unde a luat naştere şi s-a întărit Statul Moldovenesc. Imperiul Austro-Ungar anexează o imensă regiune care includea Cetatea  de Scaun a Moldovei – Suceava, vechea capitală a Moldovei, centre de cultură şi spiritualitate moldoveneşti: Mănăstirea Putna – locul de veci al slăvitului Domnitor  Ştefan cel Mare, Mănăstirile Voroneţ, Humor, Bogdana, Suceviţa, Moldoviţa, Dragomirna, teritorii din bazinul rîului Moldova cu primul centru administrativ-statal Baia. Poarta Otomană cedează Austriei ilegal aceste pămînturi, fără a avea vreun drept  asupra acestora. Astfel interesele geostrategice ale Austriei  şi Turciei au influenţat asupra soartei Bucovinei. Aici au fost aduşi colonişti germani  şi ucraineni pentru a influenţa o scădere a numărului moldovenilor. De mare eroism a dat dovadă domnul Moldovei Grigore Ghica al III-lea, ce a condus ţara între 1764-1767, apoi în 1775-1777. În anul 1775, după încheierea alianţei dintre Turcia şi Imperiul Austro-Ungar, el se opune cu vehemenţă planului de anexare a nordului Moldovei – Bucovina, de către Imperiul Austro-Ungar. În toamna anului 1777 domnitorul  Grigore Ghica al III-lea este trădat la Poarta  Otomană. Fiindu-i aflate legăturile strînse cu diplomaţi ruşi, el este mazilit  şi decapitat, pentru că a militat pentru unitatea şi suveranitatea Moldovei.  Astfel, în urmă  răscroirii de către otomani  şi austro-ungari a spaţiului vital moldovenesc din  1775, posibilităţile de apărare  şi de menţinere a integrităţii Moldovei se reduc esenţial. De remarcat că spre sfîrşitul veacului al XVIII-lea numai o treime a

Moldovei de Est, a spaţiului dintre Prut şi Nistru – parte integrantă a Statului Moldovenesc – se afla în stăpînirea domnitorului Moldovei. Nenumăratele războaie purtate de Rusia contra Porţii Otomane în sec. XVIII creau  premise pentru eliberarea Moldovei. O bună parte a boierilor moldoveni precum  şi clerul moldovenesc, pe căi secrete ori oficiale, realizau apropierea Moldovei de Rusia.

În anul 1802, Rusia, în urma unor presiuni diplomatice asupra Turciei, obţine dreptul  de protectorat asupra Moldovei. Domnitorii Moldovei nu mai puteau fi numiţi ori schimbaţi fără acceptul Rusiei. În curînd însă aceste prevederi sînt încălcate şi la 1806 începe un nou război ruso-turc, în rezultatele căruia este interesată şi Franţa. Între anii 1806-1812 Moldova este de facto condusă de ţarul Rusiei. Istoricul moldovean Manolake Drăghici scria despre aceste evenimente: „... Ruşii... n-au vrut să scape prilejul  şi au pornit oşti să se bată cu Turcia, încălcînd principatele şi rînduind la Moldova ocîrmuitor militar.”.  În mai 1812, Rusia, aflîndu-se sub ameninţarea agresiunii militare a Franţei, semnează cu Turcia Tratatul de Pace de la Bucureşti. Astfel, în urma Războiului ruso-turc din 1806-

1812, Moldova istorică a fost dezmembrată. Moldova de Vest, Carpato-Pruteană, a rămas

sub oblăduirea Imperiului Otoman, Moldova de Est – Pruto-Nistreană, „cea mai mare  şi

fertilă parte” a Moldovei, numită mai tîrziu „Basarabia”, a trecut sub oblăduirea Imperiului Rus. 

Împărţirea Moldovei între aceste două imperii coloniale a determinat decisiv drama

teritorială şi naţional-statală a Moldovei,  ţară relativ integră din 1359 pînă la 1812.

Evenimentele de la 1812  constituie cauza principală a dispariţiei Moldovei istorice – una

dintre cele mai mari tragedii ale poporului moldovenesc. Urmările sfîşierii Moldovei aveau să se facă simţite mai tîrziu. La 1812 însă domnea o atmosferă de speranţe. Despre acele evenimente M. Drăghici scrie: “Făcîndu-să mai întîi în oraşul Eşii cunoscută (Pacea de la Bucureşti), s-au împlut de negrăită bucurie sufletele celor adevăraţi şi credincioşi patrioţi ai Moldovei pentru această nouă încununare a slavei Rusiei, pravoslavnicei şi apărătoarei împărăţii...În acea vreme s-au dat mai multe jalobe Porţii din partea boierilor, tînguindu-se pentru luarea Moldovei de Est de către ruşi , dar nu s-a putut isprăvi nimic…”Se tînguia, preciza N. Iorga în 1912, mai ales “boierimea fără ideal şi fără simţ pentru ţară şi pentru neam… Le-a părut rău că au pierdut partea cea mai largă a

Moldovei, bogată în ogoare, în păşuni pentru vite...”. După 1812 Moldova de Vest, adică Principatul dezmembrat al Moldovei, rămîne sub oblăduirea Porţii Otomane. Datorită presiunilor Rusiei, Poarta Otomană după 1822 suprimă regimul fanariot. În această perioadă se revine la domniile pămîntene. În timpul domniei lui Ioan Sandu Sturza pături largi ale boierimii mici şi mijlocii se pronunţă pentru reformarea şi modernizarea sistemului politic  şi de administrare a Moldovei. Comisul Ionică  Tăutul, în condiţiile ocupaţiei militare otomane, anunţă o Constituţie a Cărvunarilor, pentru a proclama în toată Moldova drepturile fundamentale – lozinci împrumutate de la Revoluţia Franceză. La 1829 între Rusia  şi Turcia este semnat Tratatul de la Adrianopol, care a lărgit autonomia Moldovei  şi Valahiei. Rolul Rusiei în Principate creşte. Sub conducerea

generalului P. Kiseleff, boieri moldoveni elaborează Regulamentul Organic al Moldovei,  care poate fi calificată drept o Constituţie pentru Principatul Moldovei. Conform Regulamentului, Puterea executivă era reprezentată de un domnitor ales pe viaţă, ajutat de un sfat administrativ. Domnitorul avea dreptul să elaboreze proiecte de legi. Adunarea Obştească – un Parlament incipient, avea atribuţii de a vota legile, care apoi erau aprobate de Domnitor. Regulamentul Organic denumeşte limba moldovenească – limbă oficială a Principatului Moldova.

O activitate modernizatoare în Moldova a  promovat domnitorul Mihai Sturza (1834-1848), care a reformat sistemul judiciar după modelul francez. Deşi Moldova recăpătase autonomia de altă dată, opresiunea otomană şi rusească nu slăbea. Ideile libertăţii sociale şi naţionale, propagate de revoluţionarii europeni, pătrund şi în Moldova.  Societatea moldovenească înainte de 1848 deplîngea  dezmembrarea Moldovei de la 1812, pierderea Moldovei  de Est. Însă o parte de intelectuali moldoveni  şi valahi după 1848 propagă ideea formării unui stat unic al „românilor” – România. Trebuie de remarcat că după 1848, deşi mişcarea unionistă din Moldova avea aderenţi

în rîndurile unei părţi de intelectuali, în Valahia acest curent era mai puternic. Pături largi de

intelectuali şi ţărani moldoveni înţelegeau, că Moldova într-o eventuală unire cu Valahia, putea deveni o anexă a acesteia. După 1852 s-a conturat interesul deosebit al Franţei, Prusiei, Rusiei de a face unirea Principatelor Moldovei  şi Valahiei. Conducerea acestor ţări, în primul rînd, a  Franţei, era conştientă, că „Moldova putea fi mai uşor atrasă într-o acţiune potrivnică unirii, fiindcă se ştia că ea trebuia să aducă pe altarul unirii jertfe destul de mari, chiar însăşi fiinţa sa de Stat”. Napoleon al III-lea al Franţei era informat că Muntenia vroia cu orice preţ unirea, căci „pentru Muntenia

urmau numai foloase din proiectata unire”. Este de menţionat că "partida naţională" în Moldova, în mod  straniu, nu a fost preocupată de chestiunea reîntregirii Moldovei, dezbinată teritorial În manifestele unioniştilor, năzuinţele moldovenilor din Moldova de Vest (Principatul Moldova), Moldova de Est şi Moldova de Nord de a reveni în Patria lor Moldova sînt definitiv ignorate. De fapt, unioniştii indirect au slujit scopurilor geopolitice ale Franţei, Rusiei, Prusiei. Scopul acestor  ţări era crearea unei "bariere" împotriva Porţii Otomane pe nume România.  Într-o scrisoare adresată lui N. Vogoride, caimacamul  Moldovei, cumnatul acestuia scrie cu revoltă despre "partida naţională": "Mînaţi de interese materiale şi de recompense, ei sînt atît de corupţi, încît contribuie la transformarea  Patriei lor, Moldova, într-o simplă anexă a Valahiei şi la ştergerea ei de pe harta popoarelor care se guvernează singure. Sub pretextul creării unei Românii himerice, ei vor să reducă Moldova  şi pe moldoveni la 28 situaţia Irlandei  şi a irlandezilor, fără a se sinchisi de blestemele generaţiilor prezente  şi viitoare ... Partidul unionist  se poate intitula partid naţional în Valahia, unde aspiră la mărirea patriei lui; dar, tocmai din această pricină în Moldova el nu poate fi numit decît partid antinaţional”.  Rusia, după cum demonstrează documentele de arhivă, a pregătit metodic Unirea Moldovei (fără Moldova de Est – Pruto-Nistreană) cu Ţara Românească, incluzînd această clauză (a. 1829) în textul Regulamentelor Organice. Franţa, după anul 1848,  şi-a dorit crearea României pentru a o avea aliată contra Turciei.  În iulie 1857 au avut loc alegeri în Adunarea ad-hoc a Moldovei. Cu cîteva luni înainte de alegeri „Situaţia în Moldova este în general mai încordată decît cea din Valahia” din cauza disputelor dintre unionişti  şi antiunionişti. În rîndurile populaţiei pentru chestiunea Unirii „există aici foarte puţină preocupare” - recunosc în acele zile mai mulţi observatori străini. Unioniştii, presimţind că vor pierde alegerile, le-au boicotat.

Astfel în Adunarea ad-hoc a Moldovei a fost aleasă o majoritate covîrşitoare antiunionistă. Dar Franţa n-a recunoscut alegerile şi a cerut Porţii Otomane repetarea lor. Caimacamul N. Vogoride, presat din exterior, trece în tabăra unioniştilor, acţionînd la alegeri „în favoarea Unirii cu tot atîta rîvnă cît a depus pentru a o combate” la alegerile precedente. La alegerile repetate în Adunarea ad-hoc a Moldovei, peste 2 luni au învins unioniştii. Starea generală după alegeri este descrisă de ambasadorul Belgiei la Iaşi: „...în rîndul celor 80 de membri consideraţi favorabili Unirii există mulţi care fusese aleşi la alegerile anuale şi care atunci pretinseseră a fi separatişti. Un astfel de revirament al majorităţii... nu trebuie să surprindă, cînd şeful puterii dă el însuşi exemplu de schimbare radicală şi rapidă a părerii... unioniştii moldoveni au fost obligaţi pentru a fi aleşi să adere la programul cluburilor din Valahia...”.La 7/19 octombrie 1857, Adunarea ad-hoc a Moldovei hotărăşte: „Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.” La 8/20 octombrie 1857  şi Adunarea ad-hoc a  Ţării Româneşti, de asemenea, hotărăşte: „Unirea   ţărilor  România  şi  Moldova  într-un  singur  stat  şi sub un singur  Guvern”. Prevederile  acestor articole din hotărîrile Adunărilor denotă  lucruri ştiute. Moldovenii  din dreapta Prutului considerau, că împreună cu valahii înfiinţează un nou stat, România. Valahii, care se autoidentificau istoriceşte  ca români, au considerat România nu stat nou, ci ţara lor străbună, care acum se uneşte cu Moldova ... pentru a fi şi în continuare România. "În epoca respectivă numele "România" se folosea uneori cu sens restrîns, şi în loc de "Ţara Românească" – recunosc chiar autorii români în explicaţiile la acest subiect.

Istoricii "românişti" contemporani, aducînd elogii creării statului naţional România, susţin că la 1859 s-au unit nu state suverane, ci “2 regiuni istorice româneşti”. Că respectivele afirmaţii sînt false ne demonstrează chiar M. Kogălniceanu. Acest activ promotor al Unirii Principatelor, în luarea sa de cuvînt în Adunarea ad-hoc a Moldovei la 7/19 octombrie 1857, îndată după biruinţa unioniştilor, afirmă adevăruri incontestabile: “Principatele au urmat a fi privite de către Puterile europene ca staturi suverane precum de dovadă stau mai multe tratate încheiate cu domnii Moldovei şi Valahiei... pentru că ele şi-au rezervat toate drepturile suveranităţii şi, în special, dreptul la guvernămînt neatîrnat, dreptul  de legislaţie, adică o întreagă şi deplină autonomie ... prin urmare nu s-au supus nici unei puteri legislative străine”. Indiscutabil, că la 1859 Moldova încă era stat. Unioniştii, care aveau majoritatea în Adunările ad-hoc ale Moldovei  şi Valahiei, în 1859 au proclamat Unirea Principatelor alegînd în fruntea  ţării pe moldovanul Alexandru Ioan Cuza. Capitala statului a devenit oraşul valah Bucureşti. În curînd, încălcînd prevederile Conferinţei de la Paris (19 august 1858), despre egalitatea prerogativelor, cercurile politice valahe  şi-au arogat împuterniciri de suzerani ai Moldovei. Amestecîndu-se în afacerile interne ale moldovenilor, au început să impună celor care au pus bazele fondului cultural moldovenesc normele valahe (române) privind viaţa politică, socială, culturală.  Alungarea la 1866 de la tronul României a moldovanului Alexandru I. Cuza, dictatul politic  şi spiritual al Valahiei au făcut ca nemulţumirea faţă de unirea din 1859 să devină generală în Moldova,  culminînd cu răzvrătirea împotriva aducerii, cu învoirea turcilor, a unui domnitor prusac de credinţă străină. Această  răscoală a moldovenilor împotriva Unirii cu Valahia,  numită de unii istorici  Mişcarea Separatistă a moldovenilor de la 1866, este descrisă de istoricul român I. Lupaş: „Unii dintre moldoveni se îndîrjeau contra domnului străin, grupîndu-se în jurul boierului  Nicolae Roznovanu, sub a cărui conducere se alcătuise un Comitet separatist… Roznovenii  au izbutit să-l atragă de partea lor şi pe mitropolitul Calinic Miclescu. În întîia duminică din aprilie 1866, fiind Catedrala mitropoliei ticsită de lume, după  săvîrşirea slujbei

dumnezeieşti, mitropolitul a ieşit în faţa mulţimii întărîtate, pornind spre Palatul administrativ, unde se găseau atunci membrii locotenenţei domneşti. Înainte de plecare, Teodor Boldur-Lăţescu în curtea mitropoliei rosti o cuvîntare înflăcărată despre drepturile Moldovei, îndemnînd mulţimea să urmeze pe mitropolitul Calinic. Porniră în sunetul clopotelor, dar în Piaţa palatului mulţimea a fost oprită de un regiment muntean, care nu se lăsară  să dea în lături nici în faţa crucii purtată de mitropolit… Unul din soldaţi n-a stat la îndoială  să  răspundă cu baioneta, străbătînd odăjdiile mitropolitului, rănindu-l… Mulţimea înfuriată, începînd să atace soldaţii cu pietre, a fost împinsă de aceştia înapoi pînă în curtea  Mitropoliei. Învălmăşeala a ţinut pînă la ora două după masă, dînd capitalei moldovene o înfăţişare tristă, stropită cu pîraie de sînge..., profesorul N. Iorga, făcînd amintire  şi de ciocnirea sîngeroasă  de  la  Iaşi, o tălmăceşte precum urmează: “…Dacă s-a mers pînă la procesiunea plecată de la Mitropolie, după vechea datină, cu vlădica în frunte  şi la o

adevărată luptă cu armata, cu acel regiment muntean, care a făcut uz de armă şi s-a vărsat

mult sînge, era pentru detronarea lui Vodă Cuza, care era pentru Moldova jertfită o mîndrie

şi o mîngîiere…”În decembrie 1866 la Iaşi este intentat un proces de judecată împotriva unor lideri separatişti (antiunionişti). Teodor Boldur-Lăţescu, fiind întrebat de ce naţionalitate este, a răspuns: „sunt moldovan”.