[top]Populația

La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1379 de oameni, dintre care 49.09% - bărbaţi și 50.91% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 99.45% - moldoveni, 0.25% - ucraineni, 0.25% - ruşi, 0.06% - bulgari. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Piatra constituia 2513 oameni, dintre care 48.87% - bărbaţi și 51.13% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei: 99.44% - moldoveni, 0.24% - ucraineni, 0.24% - ruşi, 0.04% - bulgari, 0.04% - ţigani. În comuna Piatra au fost înregistrate 817 gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.1 persoane.

[top]Istoria localitații

Satul Piatra a fost menționat documentar în anul 1530. Satul se află pe malul stîng al Răutului, la vadul numit Vadul Pietrei. Satul Piatra fiind un sat vechi, aici din cele mai vechi timpuri era bine dezvoltat meșteșugul sculpturii în piatră. În sat s-au păstrat şi pînă în zilele noastre foarte multe cruci de piatră cioplite foarte frumos, unde sînt introduse elemente din folclorul. Un element arhitectural al caselor ţărăneşti din acea perioadă sînt coloanele de piatră, care după ce erau construite, erau frumos zugrăvite în culori vii. În secolul XIX satul a fost împărţit în două: Piatra de Sus şi Piatra de Jos. Piatra de Sus aparţinea boierului Ivan Ivanov, iar Piatra de Jos – Matildei Lazo. La sfîrşitul secolului XIX satul Piatra se afla în proprietatea familiei Lazo. Ultimii moşieri din această dinastie au fost Gheorghe şi Elena Lazo, părinţii eroului războiului civil din Rusia, Serghei Lazo. În 1906 Elena Lazo în legătură cu decesul soţului vinde moşia din Piatra familiei Focşăneanu şi se mută cu traiul pe moşia din Ezăreni, judeţul Bălţi.

[top]Monumente istorice

Conacul familiei Lazo este construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ca arhitectură se aseamănă caselor ţărăneşti, cu distribuirea odăilor în jurul holului central. În perioada interbelică, în conac este amenajată şcoala, iar în 1967-1968, după transferarea şcolii în sediul nou, conacul este reconstruit şi transformat într-un muzeu dedicat lui Serghei Lazo, fiind şi filială a Muzeului Naţional de Istorie. Monument de arhitectură de importanţă naţională. Se află în stare nesatisfăcătoare, actualmente în restaurare. Conacul familiei Bagdasarov A aparţinut familiei de nobili armeni Bagdasarov, despre care se spune că au venit în Basarabia din Turcia, odată cu Manuc Bei. La începutul secolului al XX-lea era o gospodărie tipică pentru o familie de nobili, incluzînd ferme de păsări, porci, vite şi oi, precum şi terenuri de vii şi livezi. Astfel, complexul era destul de extins, fiind ocupat de acareturi de tot felul, plus o cramă în spatele conacului şi un lac în faţă. Locuitorii mai în vîrstă îşi amintesc că boierul avea şi un garaj pentru maşină şi tractoare, precum şi o minicentrală electrică. După 1944, conacul a fost o vreme închisoare, după care fermele colhozului „Serghei Lazo”, depozit de cereale, iar bucătăria, o anexă la clădirea principală, este şi astăzi sediu pentru brigada de tractoare. După 1990, nepoţii boierului de la Odesa au venit să vadă ce a rămas din conac. Monument de arhitectură de importanţă naţională. Se află în stare de degradare avansată. Astăzi serveşte ca depozit pentru gospodăria ţărănească din localitate.