Într-o verde grădiniţă
Şade-o dalbă copiliţă
Pe-aşternut de calonfiri,
La umbră de trandafiri.
Trece-un voinicel cu grabă,
Şi din fugă o întreabă:
—Spune-mi, dalbă copiliţă,
Cu rumena ta guriţă,
Eşti nevastă, ori eşti fată,[1]
Ori zâna din ceri picată?
—Nici nevastă sunt, nici fată,
Nici zână din ceri picată,
Ci sunt floare garofiţă,
Răsărită-n grădiniţă;
Dar tu, voinicele, spune,
Eşti însurat, ori eşti june?
—Eu sunt, dragă, Brumărelul,
Îi răspunse voinicelul.
Eu vin seara, pe răcoare,
De mă culc pe sân de floare,
Şi când plec voios, cu soare,[2]
După mine floarea moare!

Note
1.    ↑ După datina antică fetele poartă capul gol, până când se mărită, iar de cum se cunună, ele pun ştergare pe cap. Cuvântul nevastă îşi trage etimologia de la numele zânei Vesta, căreia fecioarele erau închinate în timpul romanilor. Măritându-se, fata iese din rândul vestalelor şi încetează de a fi supusă cultului zânei Vesta. Ea se face nevesta, nevastă.

2.    ↑ Tablou poetic, alegorie ingenioasă de pierirea florilor bătute de brumă. Brumărel este numele lunii lui octombrie, când încep a cădea brume mici. Românii dau lunilor numiri potrivite cu timpurile anului, de exemplu: Ianuarie se numeşte Cărindari sau Gerari, adică începutul colindelor anului şi al gerului. Februarie, Faur sau Făurar, adică a faurilor de fier, care pregătesc fierele aratului. Martie, mărţişor sau Germănar (încolţitor). April, Prier (deschizător) sau Florari. Mai, Frunzar sau Prătar (a ierburilor). Iunie, Cireşel (a cireşelor). Iulie, Cuptor (a fierbinţelilor). August, Măsălar (a secerişului). Septembrie, Răpciune sau Vinicer şi Viniţel (a vinului). Octombrie, Brumărel. Noiembrie, Brumar sau Promorar (a brumei mari şi a promoroacei). Decembrie, Andrea sau Neios (a ninsoarei).