Moldova este o ţară a viţei-de-vie şi a vinului. Cultivarea viţei-de-vie s-a desfăşurat de pe timpuri îndeosebi în centrul şi sudul ţării. Dispunem de un şir de cercetări ştiinţifice despre istoria şi cultivarea viţei-de-vie pe teritoriul Pruto-Nistrean.

Despre dezvoltarea timpurie a viţei-de-vie mărturisesc un şir de documente, în care se atestă acte de dăruire a unor terenuri cultivate cu viţă-de-vie. Viţa-de-vie se creştea în gospodăriile mari ale boierilor şi mănăstirilor. Creşterea viţei-de-vie avea loc şi în gospodăriile ţărăneşti, dar ei trebuiau să plătească diferite impozite.

În dependenţă de condiţiile climaterice s-au localizat anumite zone de cultivare a viţei-de-vie. Din izvoare istorice aflăm că pe teritoriul Moldovei s-au format două zone de creştere a viţei-de-vie. Zona de centru (zona codrilor) şi zona de sud cu centrele Akkerman, Şabo, unde erau cele mai mari vii şi soiuri de poamă, din care se făcea vin atît pentru populaţie, cît şi pentru piaţă.

Date importante despre dezvoltarea viticulturii pe teritoriul ţării scriu hrisoavele domneşti, însemnările călătorilor străini, în investigaţiile ştiinţifice contemporane.

Cercetările arheologice efectuate în Moldova au adus dovezi incontestabile că pe acest plai viţa-de-vie se cultivă din timpuri foarte vechi, dovadă sînt  frunzele pietrificate găsite lîngă satele Naslavcea, Bursuc care confirmă aceste dovezi.

Timp de secole în Moldova s-a format o gamă variată de soiuri de struguri: pentru consum, pentru vinuri albe, roşii etc. Denumirile soiurilor autohtone provin din etimologia caracteristicilor morfologice ale soiului: albe – galbena, mustoasa, tămîioasa, feteasca; roşii – coarna neagră, cadîrca etc.
În secolul al XIX-lea Basarabia era una dintre cele mai mari exportatoare de vinuri în Rusia.

Dezvoltarea intensă a viticulturii şi vinificării de-a lungul secolelor a fost însoţită de introducerea în practică a culturii viei şi prelucrării strugurilor, a unor procedee şi unelte specifice. Stabilirea unor tehnologii vinicole tradiţionale, care au păstrat pînă în zilele noastre multe elemente, ce prezintă un interes ştiinţific ca fenomene cultural-istorice şi tehnice.

O adevărată descoperire a fost crearea soiurilor de viţă-de-vie fără seminţe. Metodele de obţinere a unor astfel de struguri sînt  descrise de romani şi bizantini. Savanţii selecţioneri din Moldova au creat un nou soi fără seminţe – „chişmiş moldovenesc”, dar n-are o răspîndire largă.

Importanţă deosebită a produselor viţei-de-vie a fost pusă la evidenţă de specialişti în domeniu. Ei afirmă că 1 kg de struguri proaspeţi dau organismului 774 calorii, iar 1 kg de stafide – 2600 calorii. În afară de zahăr, care se găseşte în struguri sub formă de glucoză, fructoză, ei mai conţin şi acizi organici, săruri minerale, vitamine etc.

Frunzele de viţă-de-vie au proprietăţi bactericide şi se folosesc la tratarea hemoragiilor interne. Infuzia şi decoctul din frunze cicatrizează rănile purulente, se recomandă la tratarea anghinei.

Realizările tehnologiei moderne de prelucrare complexă a strugurilor şi de utilizare a deşeurilor contribuie la prepararea multor substanţe medicinale şi cosmetologiei pe larg practicate de savanţii moldoveni.

În ce priveşte dezvoltarea pomiculturii în Moldova e cunoscută încă de pe timpuri, mai ales în familiile feudale. Ea purta un caracter natural. Se creşteau meri, cireşi, vişini, nuci, caişi, piersici. Cea mai mare parte de pomi de prune, mere se aflau în partea de nord a ţării – Hotin. În centru erau multe livezi de vişini, la sudul ţării – la Izmail şi Akerman erau livezi mari de fructe. În zona de centru se creşteau sorturi autohtone de mere: „ţîganca”, „domneşi”, „balercuţa”; prune – „vengherca” „goldane”, „bardace”; vişine – „vorobievca”, „spanca”; nuci, caise.

Fructele erau consumate în stare proaspătă şi prelucrate. Fructele se uscau (caisele, vişinele, merele, perele, prunele). Cea mai largă întrebuinţare au  avut-o prunele uscate, anume „vengherca”.

La sfîrşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea Moldova era unul din principalii exportatori de prune uscate de pe piaţa rusă. Uscatul fructelor se făcea în fiecare familie, unde creşteau pruni. Tehnologia de uscare tradiţională a rămas neschimbată, alături de alte tehnologii noi cunoscute astăzi. Fructele uscate sînt  pe larg folosite în alimentaţia moldovenilor.