Alimentaţia tradiţională a moldovenilor este un indiciu al bunăstării materiale, legată nemijlocit de gradul de civilizaţie, destinată să constituie un subiect important pentru contemporanii noştri.

Reflectînd asupra gradului de dezvoltare social-economic al populaţiei, caracterul economiei, tradiţiile culturale şi normele stabilite e nevoie de o cercetare serioasă.

Referindu-ne la evoluţia istorică a hranei poporului nostru afirmăm că ea îşi dezvăluie rădăcinile cu cît cobori mai adînc în timp. Documentele vechi vorbesc puţin despre acest aspect al alimentaţiei, considerat fără importanţă şi informaţiile aduse sînt destul de succinte. Cu toate acestea nu trebuie pierdut din vedere faptul, că fiecare epocă aduce elemente noi (şi nu e vorba numai de materii prime), fiecare generaţie adaugă un plus de experienţă, fiecare familie receptează în mod personal elementele moştenite sau pe cele inovatoare.

Alimentaţia este considerată acel capăt al firului ce leagă trecutul şi prezentul, de aceea e necesar de a pătrunde în profunzimile fiecăruia din ele. Astfel vom putea remarca existenţa străvechiului sistem alimentar ce a rezistat trecerii timpului ca parte componentă a structurii de bază a hranei.

Autorii antici ca şi rezultatele săpăturilor arheologice aduc informaţii privind produse alimentare şi practici culinare antice, preluate în epoca geto-dacică. Geto-dacii formînd aşezăminte stabile, aveau un specific al modului de viaţă, o alimentaţie mai mult vegetariană, corespunzătoare resurselor agricole, dar erau și crescători de animale și consumatori de carne. Fiertura de cereale măcinat grosier, păsatul de mei, la care se adăuga laptele, fierturile din carne erau folosite de daci multe secole de-a rîndul.

Alături de plantele cultivate şi de carnea animalelor domestice erau utilizate plantele comestibile din flora spontană şi mîncăruri de ciuperci, usturoi, lobodă, stevie etc., la care putem adăuga peştele. O serie de plante şi produse culinare, cum ar fi ceapa, lintea, bobul, măslinele au fost aduse de către negustorii greci.

Dacii şi-au păstrat modul simplu de a mînca avînd o deosebită preferinţă pentru carnea pregătită la frigare, mărturie ajunsă pînă în zilele noastre. De asemenea mîncărurile din lapte, brînzeturi, printre care pot fi menţionate diferite feluri de caş dulce, afumat, zvîntat, jintiţă, urdă, etc.

Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul important al relaţiilor inclusiv schimbul de produse agricole şi alimente culinare, pe care le-au avut strămoşii noştri – dacii cu popoarele vecine. Cu toate acestea dacii n-au introdus în bucătăria proprie condimente de esenţă orientale. În ceea ce priveşte adoptarea unor produsuri şi tehnici de preparare a alimentelor, ar fi de precizat faptul, că dacii au acceptat numai ceea ce convenea gustului propriu creat deja în urma experienţelor proprii de viaţă, bazate pe caracteristicile mediului înconjurător şi a unor contacte cu lumea greacă.

Aşadar ocupaţiile principale de bază ale dacilor – cultura plantelor şi creşterea animalelor în acea perioadă au fost elementele de bază ale hranei, fiind completate cu cele provenite din culesul din natură, pescuit şi vînat, pe care le regăsim pînă tîrziu în timp, cu deosebirea că meiul a fost înlocuit cu porumbul.

În Evul Mediu, elemente noi substanţiale în bucătăria poporului moldovenesc s-au adus la curţile domneşti şi ale boierilor înstăriţi sau deţinători ai unor ranguri feudale. În această perioadă atestăm o alimentație tradițională, practic lipsită de influențele străine, ce demonstrează o continuitate în evoluția bucătăriei populației autohtone.

Tradițiile bucătăriei medievale moldovenești sînt atestate și în epocile ulterioare. Astfel sînt semnificative asemănările între practici actuale şi cele consemnate în documentele medievale în prepararea unor bucate panificate (ex. plăcinta), prepararea brînzeturilor, afumăturilor, uscarea legumelor şi a fructelor, băuturii – vinul şi miedul. Caşul dulce oferit drumeţului reprezintă un obicei păstrat de secole, cît şi ospitalitatea de veacuri a strămoşilor noştri păstrată pînă în zilele noastre de către moldoveni.

Datorită numeroaselor descrieri ale călătorilor străini, mai ales din secolul al XVII-lea cunoaştem luxul şi splendoarea ospeţelor domneşti.

În secolul al XVIII-lea au avut loc şi unele influenţe orientale, datorită legăturilor comerciale cu Imperiul Otoman. Au fost aduse şi introduse multe mîncăruri de nuanţă orientală. Domnii de origine străină veneau cu bucătarii lor ce promovau bucate noi, o parte din care, cu timpul au pătruns în bucătăria moldovenilor (fructe cu carne, musacaua, pilaful etc.).

Acestea fiind spuse menţionăm că bucătăria tradiţională a moldovenilor, care din cele mai vechi timpuri a ştiut să păstreze un ansamblu unitar şi divers, urmînd un proces firesc de evoluţie istorică. Băcătăria moldovenilor se remarcă printr-o mare varietate de bucate, ingeniozitate, dozare minimă a condimentelor, care reflectă tradiţiile seculare strîns legate de psihologia poporului.