Produsele legumicole, păstăioase şi de bostănărie de asemenea ocupă un loc de seamă în alimentaţia moldovenilor. Despre vechimea tradiţiilor cultivării culturilor vegetale de către moldoveni mărturisesc vechile documente istorice, materialele de arhivă şi descrierile călătorilor străini, care ne-au vizitat ţara, etc.

Vegetarismul este într-o oarecare măsură comun întregii pături ţărăneşti de pretutindeni şi din toate timpurile. Produsele vegetale s-au situat pe primul plan, deoarece ele au asigurat hrana zilnică, completată cu produse animaliere numai în anumite perioade din timpul anului dintre posturile sărbătorilor mari.

Alimentaţia s-a bazat în permanenţă pe produsele vegetale. Legumele şi zarzavaturile folosite în alimentaţie îşi găsesc o utilizare în creștere în secolele al II-lea-XI-lea. În această perioadă, după cum o dovedesc cercetările arheologice, populaţia îşi asigura necesarul de trai din roadele ogoarelor. Fierturile din cereale înlocuiau pîinea, iar ceapa, usturoiul, lăptucele, varza, dovleacul, consumate proaspete sau preparate, se găseau mereu pe mesele populaţiei.

Legumele au fost probabil printre cele dintîi surse de hrană ale omului, care pînă la cultivarea cerealelor au stat la baza alimentaţiei, constituind principala sursă de vitamine, elemente minerale şi glucide, folosindu-se de obicei crude sau prelucrate.

O sursă de alimentaţie pentru care există dovezi arheologice o constituiau legumele şi plantele leguminoase, cultivate în preajma caselor: varză, napi, linte, mazăre, etc.

Încă din secolul al XVIII-lea avem ştiri despre grădinari, care veneau din sudul Dunării, aducînd cu ei tehnică și noi cunoștințe de creștere a culturilor de zarzavat, necunoscute la noi.

Creşterea unor culturi legumicole cerea o muncă grea pentru prelucrarea mai bună a pămîntului, udatului la timp, cunoştinţe speciale şi iscusinţă. Creşterea legumelor depindea şi de condiţiile climaterice, de tradiţiile legumăritului, etc.

Nordul Moldovei era specializat în creşterea usturoiului, cepei, cartofului, morcovului. Usturoiul era şi o marfă de export. Ținutul Hotin-ului a fost unul din centrele de nord ale ţării unde se creştea ceapă, usturoi, varză, care au devenit şi culturi exportate în Ucraina. Unele din aceste culturi se cultivau pe lîngă casă, iar o bună parte se cultiva la deal. Ardeiul, roşiile, morcovul, cartoful, harbujii, zămoşii, bostanii se creşteau în satele din sudul Moldovei.

În alimentaţia de fiece zi şi de sărbătoare a ţăranilor varza se întrebuinţa la pregătirea mîncărurilor, fiindcă conţine multe vitamine. Se utilizează atît proaspătă cît şi murată și astăzi.

Cartoful a ocupat în ultimele secole unul din primele locuri în alimentaţia multor popoare, inclusiv a moldovenilor. Originar din America de Sud cartoful s-a răspîndit repede, devenind pentru multe popoare produs de bază, asemenea pîinii. Astăzi este cunoscut un număr mare de soiuri de cartofi, care se folosesc la pregătirea bucatelor aproape în fiece zi, datorită faptului că conţine amidon, proteine, celuloză, vitamine, amionoacizi, atît de necesare organismului uman.

Astăzi cultura cartofului reprezintă un domeniu important de cercetare. Problemele de bază sînt căile de mărire a producţiei şi combaterea dăunătorilor cartofului.
Cultura cartofului se cultivă în toate satele Moldovei, însă la nordul ţării sînt  sate specializate în creşterea legumelor, inclusiv a cartofului.

Răspîndirea largă a zarzavatului vegetal: legumele, leguminoasele, fasolea, bobul, mazărea, lintea, năutul ocupă un loc important în hrana moldovenilor. Anume legumele au constituit produsul de bază în alimentaţia tradiţională.
Plantele păstăioase şi anume fasolele, lintea, bobul, soia sînt  plante cultivate pe teritoriul ţării noastre. Fasolele au răspîndire largă pe tot teritoriul Moldovei, pe cînd „năutul” e cultivat mai mult în zona centrală şi de sud.

În trecut lintea a fost răspîndită în partea de nord a Moldovei. Din motivul unei roade mici cu timpul a început să se cultive mai puţin. Fasolea, lintea se folosește la prepararea supelor, ciorbelor, înăbuşită cu carne etc.
Mai des cultivată pînă în prezent este mazărea, care se întrebuinţează mai mult proaspătă verde, inclusiv şi conservată la prepararea salatelor, borşurilor. Pe larg este folosită mazărea uscată în diferite mîncăruri.

Bobul cunoscut de pe timpuri moldovenilor, în prezent se foloseşte mai puţin, din motivul că cere mult timp şi iscusinţă pentru pregătire.
Soia – care a recăpătat multiple întrebuinţări în zilele noastre are o istorie timpurie. Ea a fost cultivată la chinezi cu vre-o 7 mii de ani în urmă şi prin secolul al XVII-lea este adusă în Europa Occidentală. La sfîrşitul secolului al XIX-lea soia începe să fie cultivată în Moldova.

În soia au fost descoperite proteine preţioase şi bogate, care pot înlocui produsele de carne. Astăzi produsele de soia se găsesc în magazinele alimentare şi sînt  folosite în alimentaţia dietetică. Totodată în afară de proteine soia conţine un procent considerabil de uleiuri, care se utilizează în medicină şi alimentaţie.

Plante alimentare bostănoase. Un loc important în sortimentul de culturi legumicole în republica noastră îl ocupă bostănoasele: harbuzul, zămosul, bostanul, dovleceii şi patisonii.
Pînă nu demult ultimile din ele – dovleceii şi patisonii, deşi posedă calităţi nutritive şi dietetice înalte, se cultivau doar în anumite gospodării şi pe suprafeţe neînsemnate.

În prezent dovleceii şi patisonii se cresc pentru realizare în stare proaspătă cît şi ca materie primă pentru industria conservelor.
Din produsele bostănoase dulci cunoscute pe teritoriul ţării sînt  zămoşii şi harbujii, care pe timpuri se cultivau în centru şi zona de sud. Judeţul Akerman şi Chiţcani erau centre, unde creşteau cei mai buni harbuji. În prezent aceste culturi se cultivă pe întreg teritoriul Moldovei şi sînt  consumaţi pînă toamna tîrziu.

Plante uleioase. În orice bucătărie populară la prepararea multor bucate se foloseşte uleiul vegetal sau grăsimile animaliere. În dependenţă de condiţiile geografice, tradiţiile seculare şi sortimentul plantelor cultivate sînt  selectate plante din a căror seminţe se stoarce uleiul.

În Moldova încă din antichitate creşteau cînepa, inul, rapiţa. Din miezul seminţelor de cînepă, bostan, nuci, in se storcea ulei. Pe parcursul secolelor în domeniul obţinerii uleiurilor au avut loc un şir de schimbări, de la uleiul de cînepă, in, miez de nuci, bostan s-a trecut la uleiul de floarea–soarelui, rapiţă, porumb, etc.
În urma comerţului cu alte ţări pătrunde uleiul de măsline, de cătină, care şi-au găsit o largă răspîndire în prepararea bucatelor şi în scopuri medicinale.

Stoarcerea uleiului se face după tradiţiile cunoscute – la instalaţii speciale, care se găseau aproape în fiecare sat. Uleiul din semințe de floarea–soarelui stă la baza alimentaţiei tradiţionale, mai puţin uleiul din porumb.

La prepararea multor bucate, copturi se folosesc grăsimile animaliere.