Cînd vorbim despre apariţia cinematografiei în diferite ţări ale lumii, trebuie să avem în vedere nu numai partea tehnică. Scrisul a apărut în mod diferit la diferite popoare. La unii simbolurile literale şi ieroglifele au fost cioplite în piatră sau imprimate pe plăci de lut, la alţii – pe foi de papirus, pe pergament sau coajă de mesteacăn, însă esenţială era nu numai abilitatea de a scrie, dar şi conţinutul manuscriselor, oricare n-ar fi materialul, pe care erau reproduse.

Aceeaşi situaţie s-a repetat şi în cinematografie. Deoarece astăzi înregistrarea se face nu numai pe pelicula de celuloid, dar şi pe suporturi magnetici, este important nu numai suportul în sine şi calitatea înregistrării, dar mai ales calitatea artistică operelor, care sînt înregistrate pe acest purtător. Iar nivelul acesteia se află în dependenţă de nivelul culturii, artei unui sau altui popor. În acest sens nu este întîmplător, că aparatul de filmat şi însăşi arta cinematografică a apărut în Franţa, datorită nivelului înalt de cultură şi artă, în sensul larg al cuvîntului, din această ţară. Şi literatura franceză, şi teatrul,  şi muzica şi pictura în Franţa spre sfîrşitul secolul al XIX-lea au atins un nivel atît de desăvîrşit, că o artă atît de remarcabilă, precum cinematografia pur şi simplu nu putea să nu apară anume în această ţară, înainte de a se răspîndi în toată lumea. Desigur, aparatul de filmat în sine a dat o posibilitate superbă nu numai pentru a înregistra tot ce este mai bun din literatură, teatru, arte plastice dar a multiplica în mii de copii. Este important şi acel fapt, că au apărut maeştri-artişti, care după ce au însuşit tehnica filmării au creat opere artistice la nivel mondial înalt.

În diferite ţări acest proces a avut loc în mod diferit. Ţările mai dezvoltate precum Italia, Spania, Germania, statele din Scandinavia, înclusiv şi Rusia s-au adaptat mai rapid la condiţiile noii arte, în timp ce SUA datorită condiţiilor tehnice şi organizaţionale excelente create pentru filmări, cu ajutorul maeştrilor europeni au construit o „fabrică de visuri” – Hollywood şi au devenit lideri în industria cinematografică. Dar care a fost situaţia în ţările mai mici? Aici totul a depins de nivelul de cultura al poporului dat, de patrimoniul său cultural în formă de creaţie populară scrisă şi orală. Este cunoscut cazul anecdotic, cînd într-o ţară africană cu nivelul primitiv de viaţă în primul rînd a apărut nu literatura, ci... cinematograful. Explicaţia este că unul din absolvenţii Institutului de cinematografie din Moscova a făcut un film pentru ţara sa, iar apoi pe baza acestui film a apărut şi o operă literară – o nuvelă. Cu toate acestea, este o excepţie de la regulă, deşi anume despre acestea ne vorbea clasicul literaturii contemporane kirghize Cinghiz Aitmatov, susţinînd nu neîntemeiat că în unele republici asiatice din fosta Uniunea Sovietică a avut loc procesul de trecere al artei direct de la formele folclorice la operele literare complexe multiplane – romane, de la cîntece şi dansuri populare – spre operă şi balet.  

În Moldova, spre fericire, la momentul apariţiei cinematografiei a existat deja clasica literară proprie - Alecu Russo, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, literatura contemporană - Emilian Bucov, Andrei Lupan, Ion Constantin Ciobanu, Ion Druţă, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Malarciuc, George Meniuc, etc. Un nivel înalt de dezvoltare era nu numai muzica populară, dar şi cea clasică, au existat actori şi pictori talentaţi.

A rămas doar să fie pregătiţi regizorii de film, operatorii, inginerii de înregistrare a sunetului, lucru care a fost făcut în cel mai scurt timp posibil, datorită instruirii unor astfel de specialişti la Institutul de Cinematografie şi la Cursurile Superioare de regie şi scenaristică de la Moscova.

Iată de ce filmul moldovenesc chiar din start, pe la mijlocul secolului al XX-lea a atins un nivel destul de înalt de dezvoltare şi a creat opere demne de nivelul mondial de cultură.