Marian Boris ‒ poet, publicist, scenarist, traducător, reprezentant al vieţii publice din ţară.

Născut la 27 septembrie 1936 în satul Crasnogorca, raionul Grigoriopol, Moldova, într-o familie de ţărani-colhoznici. Dragostea pentru poezie i-a insuflat-o de mic copil tatăl său Tihon, care era un țăran cu carte, el îi citea cu voce tare micului Boris poveștile lui A. Pușkin, îl încuraja mereu să citească cărți, era pornit rău împotriva noii puteri și nu aproba prigonirile, la care erau supuşi aşa-numiţii chiaburi, de aceea a fost condamnat şi nu o dată.

Pasiunea pentru scris s-a manifestat cam ciudat la Boris. El a început să scrie nişte poezioare-epigrame huliganice, un fel de imitaţii ale catrenelor vesele populare, pe care le declama la şezători, fapt care l-a făcut popular în rîndul tinerilor din mediul rural. După absolvirea şcolii, nu ştia ce să aleagă: să se facă om de ştiinţă ori jurnalist. Se decide, totuşi, în favoarea jurnalisticii şi în 1953 devine student la Universitatea de Stat de la Kiev, Facultatea de Jurnalism.

Nu va reuşi, însă, s-o absolvească, căci în anul 1957, studentul Marian B. a fost arestat și condamnat la cinci ani de lagăre pentru așa-numita „agitație și propagandă anti-sovietică". El a scris un întreg program de restructurare a societății sovietice și a participat la manifestațiile în sprijinul celor răsculaţi în Ungaria, cu sloganul... „Jos mîinile de pe Ungaria!" Anii petrecuţi în Gulag nu au fost numai o școală a supraviețuirii, ci şi una a cultivării literare, dat fiind faptul, că printre deţinuţi erau mulți scriitori începători, aceştia seara, după lucru, pe ascuns, în barăci îşi citeau unui altora poezii, editau clandestin antologii literare. A fost reabilitat doar peste un sfert de secol, după ce şi-a executat pedeapsa.

40 de ani din viaţa sa i-a dedicat jurnalisticii. A lucrat mai întîi la ziarul „Tinerimea Moldovei", de unde a fost dat afară din cauza unor persoane „cu exces de zel", dar din fericire redactorul-șef al săptămînalului „Cultura Moldovei" poetul și participantul la Cel de-al II Război Mondial, Petrea Cruceniuc l-a luat la el să lucreze în calitate de lucrător literar, ca în cele din urmă B. Marian să devină redactor-şef al acestui săptămînal, iar apoi şi al revistei „Moldova", iar mai tîrziu al ediţiei de limbă rusă a ziarului „Nezavisimaia Moldova", pe care l-a condus din anul 1993. A colaborat în calitate de scenarist cu studioul cinematografic „Moldova-film" și redacţia revistei satirice „Usturici". Tot în acest răstimp, a reuşit să absolvească (la fără frecvenţă) Institutul literar „M. Gorki" de la Moscova în anul 1968, să devină membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Uniunea Sovietică în 1973 şi membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova.

Este autorul mai multor cărți de poezie în limba rusă ‒ „Al treilea curcubeu", 1985; „Caietul de la închisoare", 1996; „Corabia „Soartă", 2000; „Singur în faţa tuturor", 2006 și alte cîteva cărți de proză documentară: „Școala lui Horozov", „Cei şapte din spațiu" etc., o serie de cărți pentru copii și mii de articole în ambele limbi.

Traducerile au ocupat şi ele un rol important în cariera sa de creaţie, alături de poezie și jurnalism. Dînsul a început cu traducerile poeților moldoveni în limba rusă. A avut parte de o adevărată școală sub conducerea poetului Andrei Lupan, care a contribuit la publicarea pentru prima oară în Moldova Sovietică a lui M. Eminescu în anul 1956 și care i-a devenit călăuză în acest domeniu dificil.

Laureat al premiului Uniunii Jurnaliștilor din Moldova în domeniul jurnalismului pentru anii 1977 și 2000, a altor premii republicane literar-publicistice.

Decoraţii guvernamentale: Medalia ungurească „Revoluția din anul 1956", 1996, Ordinul „Gloria Muncii", 2000, cavaler al Ordinului Republicii, 2006.

Filmografia:
„A împiedica comiterea unei crime", 1980 ‒ documentar.
A realizat şi cîteva subiecte pentru revista „Usturici".