Cupcea Valeriu
Cupcea Valeriu – actor de teatru şi cinema, regizor, profesor. Născut la 12 martie 1929 în satul Cupca raionul Leova, Republica Moldova într-o familie de intelectuali - tatăl său a fost agronom, iar mama sa - profesoară de biologie, iar apoi directoare a şcolii № 1 din Chișinău. După ce absolveşte liceul „B. P. Haşdeu”, încearcă să urmeze calea părinţilor săi, alege facultatea de biologie, dar tot mai des este implicat în activităţi artistice. Pînă la momentul, cînd cineva îi propune să participe la preselecţia pentru facultatea de actorie a Institutului de Arta Teatrală „A. N. Ostrovski” de la Leningrad. El a fost, desigur, printre acei care au fost selectaţi, ceea ce nu i-a bucurat prea mult pe părinţi. A absolvit clasa profesorului Ian Fried. După absolvirea facultăţii în anul 1952 el devine actor, apoi regizor al Teatrului Muzical-dramatic „A. Puşkin” de la Chișinău. În anul 1952 are loc debutul său în filmul „Melodii moldoveneşti”. Este trimis la Moscova la Cursurile Superioare de Regie, unde învăţă în clasa unui alt mare profesionist al vremii – Iurii Zavadski. Pe parcursul anilor 1963-1977 şi 1981-1985 a fost prim-regizor la Teatrul Muzical-dramatic „A. Puşkin” de la Chișinău. Are la activ o mulţime de roluri: de la comedie la dramă, inclusiv a jucat rolul unor asemenea personalităţi proeminente, precum ar fi M. Eminescu, D. Cantemir, Milescu Spătaru, etc., precum şi circa 50 de piese regizate. În fonoteca de aur a Radiodifuziunii naționale se păstrează adevărata moştenire spirituală a Maestrului – înregistrările poemelor lui Mihai Eminescu. Spunea cineva că rolul lui Eminescu şi poeziile poetului în lectura lui V. Cupcea ne fac să auzim „cum vorbeşte însuşi Eminescu”. Domnia sa a fost profesor de actorie la Institutul de Arte de la Chișinău, printre discipolii săi se numără: V. Apostol, A. Băleanu, V. Ciutac, M. Ureche, V. Rusu, D. Cocea, M. Curagău ş. a. În anul 1975 Valeriu Cupcea a fost distins cu titlul de Artist al Poporului din RSSM, apoi cu Ordinul Prietenia Popoarelor şi Insigna de Onoare. A plecat în lumea celor drepţi la 15 ianuarie 1989 şi a fost înmormîntat la Cimitirul Central de la Chișinău. În anul 2001, în memoria actorului, regizorului şi profesorului Valeriu Cupcea Ministerul Culturii şi Turismului Republicii Moldova a instituit premiul „V. Cupcea”. De atunci, anual laureaţi ai acestui premiu prestigios devin cei mai merituoşi actori. Strada pe care s-a aflat casa, unde a locuit practic toată viaţa îi poartă acum numele. Filmografia: |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772-1773
- Populația:
- 1695 locuitori
Donduşeni este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Donduşeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Dondușeni și la 218 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1695 de oameni. Satul Donduşeni a fost menționat documentar în anul 1772-1773.