Bronducov Boris

Boris Bronducov - Artist al Poporului din Ucraina, laureat al Premiului de Stat al Ucrainei "A. Dovjenco" (1995). Premiat de două ori cu premiul pentru "Cel mai bun rol masculin" al Festivalului Unional, la Leningrad (1968) şi la cel de-al XIX-lea Festival Unional din or. Vilnius (1981). Avînd atîtea regalii şi distincţii Bronducov era destul de modest şi în cercul prietenilor i se spunea prescurtat, cu două iniţiale "B.B.", la fel ca şi renumitei actriţe franceze Brigitte Bardot și el nu se supăra, căci, de fapt, se bucura de o popularitate extraordinară în cinematografia sovietică, pe care o merita pe deplin.

Actorul s-a născut la 1martie 1938, în satul Dubovo regiunea Kiev, Ucraina. Nici nu visa vreodată să aleagă profesia de actor. În anul 1960 a absolvit Colegiul de Geologie din Kiev, a activat în calitate de maistru la renumita Uzină "Arsenal" din Kiev şi totuşi pasiunea lui înnăscută pentru tot ce însemna teatru şi sfaturile prietenilor săi l-au adus la Facultatea de Actorie a Institutului Teatral "Carpenco-Carîi" din Kiev, pe care-l absolvește, în anul 1965.

Desigur că cel mai bine i se potriveau rolurile de comedie, dar el era, de facto, un actor cu un potențial mare. De exemplu, în pelicula "Familia Koţiubinski" el l-a interpretat pe ţarul Nicolai al II-lea. În detectivul "Dubița verde" pe cel al miliţianului Grişcenco, în filmul "100 de grame pentru curaj" – pe cel al alcoolicului Fedul, în serialul "Aventurile lui Sherlock Holmes şi a doctorului Watson" – pe cel al inspectorului Lestrade. Dar şi nenumărate roluri de soldaţi, miliţieni într-o serie întreagă de pelicule. Şi totuşi aceste roluri mici, chiar şi episodice aveau şarmul lor deosebit-bronducovist. Multe fraze, rostite de el în diferite filme au devenit clasice. De exemplu: - "Afonea, dă rubla!". În cei 35 ani de activitate în cinematografie el a interpretat aproape 140 de roluri de diferite genuri. Fiind actor, angajat în statele studioului "A. Dovjenco" din Kiev, Bronducov s-a produs aproape la toate studiourile din ţară, inclusiv şi la regizorii moldoveni.

În pelicula lui Emil Loteanu "Şatra urcă în cer" a interpretat rolul romului - Buciu. Aici, în stihia volnicească a romilor el nu se deosebea prin nimic de alţi actori-moldoveni, care s-au filmat împreună cu el, iar cu Grigore Grigoriu s-au împrietenit de-a binelea. La alt regizor moldovean, Mihai Badicheanu, el s-a produs în detectivul "Suspectul", în rolul căpitanului de Poliţie - Turculeţ. Fiind şi el actor, prima profesie, Badicheanu îndată a găsit limbă comună cu Bronducov, creînd din acest rol mic o adevărată capodoperă. Cînd Valeriu Gagiu s-a lansat în producţie cu filmul "Istoria unui galben" - ecranizarea nuvelei lui Vasile Alecsandri, în rolul unui argat din casa ispravnicului corupt el l-a ales anume pe Bronducov. Desigur, nu era Figaro din renumita operă, dar asemănări au fost destul de multe. Numai datorită talentului actorului Bronducov acest rol le-a trezit un interes sporit milioanelor de spectatori și pe care odată ce l-au îndrăgit nu l-au mai dat uitării.

Bronducov a decedat la vîrsta de 66 ani, la 10 martie 2004, în urma a două atacuri cerebrale.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1475
Populația:
6174 locuitori

Mereni este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Petrovca și Mereni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Anenii Noi și la 20 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 6174 de oameni. Satul Mereni a fost menționat documentar în anul 1475.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.