Adomaitis Reghimantas
Reghimantas Adomaitis - artist al poporului din URSS (1973), Artist al Poporului din Lituania (1979), Laureat al Premiului de Stat din RDG (1981). Născut la 31 ianuarie 1937 în or. Şauleai, Lituania. Cu siguranță îl putem spune că e un actor excelent de talie mondială, totuși el aparține mai mult Patriei sale - Lituaniei. De cîteva decenii el activează în cinematografie şi pe scena teatrului cu un succes enorm. Prima sa profesie a fost fizician, el a absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică a Universității de Stat din Vilnius. Dar arta actoricească l-a atras mai mult. A studiat la Școala Teatrală Superioară, la Facultatea de Actorie, de pe lîngă Conservatorul de Stat din Lituania, pe care o finisează în anul 1962. Iată astfel fizica şi lirica nu s-au contrazis în firea lui de om. Mulți critici trag concluzia că prima profesie lui Adomaitis – fizica, l-a învăţat să judece logic, să analizeze situațiile din viața cotidiană ca să pătrundă în adîncul sufletului unui personaj. De ce interpretează personajele anume în aşa fel, și nu altfel? Desigur că principalul instrument al fiecărui actor este CUVÎNTUL. Dar oare totdeauna e aşa? "Cu vremea eu am început să înțeleg, - a spus actorul într-un interviu - că tot corpul actorului creează vizibilul desen al rolului, că aceasta ajută la dezvăluirea şi prezentarea în fața spectatorului a personajului așa cum înţelegi tu însuți caracterul adevărat al eroului pe care-l joci în scenă. Unul din cele mai reușite roluri din filmul "Regele Lir" a lui Kozințev regizorul îl comentează astfel: "După fiecare cadru filmat Adomaitis cu greu revine la propriul lui fel de a fi. Mult timp traversează platoul de filmare, fiind încă sub influența rolului. Numai în aşa fel poate fi interpretată moartea lui Edmond, mai bine zis, revenirea sa înainte de deces". Adresîndu-se parcă sie însuși, Adomaitis analizează rolurile sale jucate pe ecran, analizează rolul lui Orlando, interpretat de el în filmul "Centaurii". "Orlando după caracterul său e foarte aproape de propria mea fire. Sînt şi eu un om paşnic. Nu-mi place zgomotul, cearta, în momente de conflict mă strădui să înţeleg în ce caz n-am avut dreptate. Îmi place mai mult să cuget decît să acţionez. Pentru ca să mă "îmbolnăvesc" de un oarecare rol, am nevoie ca în piesă sau scenarii să existe un caracter antagonist, diferit de firea mea omenească - impulsiv, agresiv chiar. De ce? Probabil că aceasta îmi permite să storc din mine mai multe emoții, pe care eu le frînez zilnic, prin liniştea şi bunătatea mea, manifestată zi de zi. Dar poate şi de aceea că caracterele oamenilor deschişi sînt mai ușor de jucat, decît ale acelor persoane, care întotdeauna sînt închise în sine. Anume un aşa caracter de erou cumpătat şi-n același timp abătut din drumul lui spre a atinge rezultatul dorit Adomaitis l-a găsit în scenariul lui Gh. Malarciuc "Serghei Lazo", regizat de absolventul VGHIKului Alexandr Gordon. Mai ales, că conducător artistic al acestui film a fost Andrei Tarkovski, care a jucat și în calitate de actor, cu Adomaitis scena finală - moartea eroică a lui Lazo. Pentru interpretarea rolului lui Serghei Lazo în acest film moldovenesc la Festivalul zonal al celor cinci republici (Țările Baltice, Bielorusia și Moldova) Adomaitis a primit Premiul pentru "Cel mai bun rol masculin" al Festivalului. Cinematografia noastră națională se poate mîndri cu adevărat cu un asemenea actor renumit, care a participat la imortalizarea chipului de erou a lui Serghei Lazo. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1546
- Populația:
- 387 locuitori
Coşeni este un sat din cadrul comunei Negurenii Vechi, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 42 km de orașul Ungheni și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 387 de oameni. Satul Coșeni a fost menționat documentar în anul 1546.