Anatolie Azo – actor de teatru și film.

Născut la 31 octombrie 1934 în or. Leningrad, în familia profesorului de matematică a Universității de la Leningrad, bunicul lui era estonian de origine și a imigrat în Rusia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Părinții lui au divorțat, iar Anatolie a crescut cu tatăl său. La începutul Războiului pentru Apărarea Patriei Azo-tatăl a plecat voluntar pe front și nu s-a mai întors. De educația ulterioară a băiatului s-a ocupat mătușa lui, sora tatălui său. Împreună cu ea, el a fost evacuat în România. După război s-a întors la Leningrad și a învățat la școala profesională, iar după ce a finisat-o în 1951, a lucrat în calitate de strungar la Uzina «Stalin», de la vîrsta de 17 ani. Totodată, era pasionat de teatru și a început să joace pe scena Teatrului Popular al Casei de Cultură din or. Vîborg. În perioada anilor 1953-1956 el și-a satisfăcut serviciul militar în Armata Sovietică. Apoi s-a întors la uzină, la fostul lui loc de muncă, unde a continuat în anii 1956-1961 să lucreze strungar. El a reușit să atingă rezultatele excelente și a fost chiar decorat, primind titlul de Erou al Muncii Socialiste.

A absolvit Institutul Teatral de Stat „A. Ostrovski" (1958). Observîndu-l pe tînărul talentat, regizorii au început să-l invite la filmări. Rolul de debut în cinematografie − Stepan din filmul „Povestea tinerilor însurăței", produs la „Lenfilm", în anul 1959. Acest rol a devenit pentru Anatolie bilet de trecere pe scena profesionistă.

El a fost primit în trupa Teatrului Regional „A. Pușkin"din orașul Pskov, jucînd paralel, în doua filme: în rolul lui Gleb Volinov din filmul „Grijile de mine" și cel al husarului curajos din filmul-muzical „Actrița în șerbie". A. Azo a fost invitat la Teatrul Comsomolului din or. Leningrad. După ce a jucat acolo timp de două sezoane, în anul 1966 trece să lucreze la Teatrul „V. Komissarjevskaia", dar după cinci ani părăsește și această trupă. Actorul era extrem de atras de cinematografie. Din anul 1971 Azo devine actor de cinema, fiind inclus în statele de personal ale Studioului Cinematografic „Lenfilm", unde a lucrat pînă la începutul anilor 1990.

S-a produs în multe filme, preponderent, în roluri centrale, ceea ce l-a făcut în anii 1970-1980 să fie un actor destul de popular. În general, Anatolie Azo juca roluri cu caracter social. Deși actorul și-a dorit întotdeauna roluri eroice, dramatice, a trebuit însă să joace, în special, militari, marinari, muncitori și conducători.

În timpul liber îi plăcea să confecționeze diferite figurine din cioturi de copaci. În anul 1993, a avut loc expoziția personală, în cadrul Festivalului „Zvezdî 93".

Atunci cînd în anii 90, industria cinematografică a fost redusă simțitor, despre actor nu s-a mai auzit nimic un timp, ca apoi spre sfîrșitul vieții sale, să reușească totuși să se mai producă în cinci filme, în mare parte, în seriale televizate. Peliculele „Diavolii marini-2" și „Partida nulă" au ieșit pe ecrane deja după decesul actorului.

În total, pe parcursul carierei sale artistice, el a reușit să joace în 47 de filme televizate și la comanda televiziunii, dintre care cele mai mute s-au bucurat de un succes imens la milioane de telespectatori. Printre acestea se numără asemenea roluri cunoscute ca: Emilian Pugaciov din filmul cu același nume; Valeriu din pelicula „Cum să Vă numim astăzi?"; Covaliov din detectivul „Securitate personală nu garantăm"; conducătorul de trenuri din serialul televizat „Sperietoarele ruse". Membru al Uniunii Cineaștilor din Federația Rusă.

De menționat, îndeosebi, colaborarea rodnică a lui A. Azo cu studioul „Moldova-film", unde actorul s-a filmat în două pelicule ale scenaristului și regizorului V. Gagiu. În pelicula acestui regizor, detectivul „Explozie cu efect întîrziat" el a interpretat rolul central, cel al ilegalistului Rodcenco, care a organizat la Chișinău o tipografie clandestină marxistă, care chiar sub nasul poliției retipărea gazeta bolșevică „Iscra" (Scînteia) și altă literatură marxistă. Subiectul acestui fim-detectiv a adunat zeci de milioane de spectatori la proiectarea acestuia pe ecranele URSS.

Într-o altă peliculă „Ultimul haiduc", realizată de V. Gagiu la Studioul Cinematografic „Moldova-film", dedicată anilor tinereții lui Grigore Cotovschi, Azo a interpretat rolul combatantului lui Cotovschi – Ivan, cel mai devotat și mai fidel prieten al viitorului comandant de brigadă a Armatei Roșii.

Anatolie Azo a decedat la 25 noiembrie 2007, la vîrsta de 74 de ani, fiind înhumat la Cimitirul Nord din Sankt Petersburg.