![]() |
Pavel Chioru – 122 ani de la naștere
Astăzi se împlinesc 122 ani de la nașterea folcloristului și istoricului moldovean Pavel Chioru (Ianachi).
S-a născut la 2 aprilie 1902, la Cartal, judeţul Ismail, azi satul Orlovka, raionul Reni, regiunea Odesa. A absolvit Liceul din oraşul Bolgrad; Universitatea „I. M. Sverdlov" din Moscova. În 1918 trece Nistrul şi se înrolează benevol în Armata Roşie, participă la războiul civil.
După absolvire, fiind trimis la muncă în Transnistria, deţine mai multe funcţii: prim-secretar al comitetului regional din Moldova al comsomolului din Ucraina, redactor-şef al ziarului „Plugarul roşu". Va iniţia rubrica „ungheraşul poeziei norodnice moldoveneşti" la acest ziar, care se va transforma în suplimentul „Pagina literară", iar mai apoi „Moldova literară". În anii 1928-1930 îşi exercită funcţia de comisar al poporului pentru învăţământ. Este unul dintre fondatorii şi promotorii Uniunii Scriitorilor din RASSM (1928).
În 1932 susţine trecerea la grafia latină în stînga Nistrului, aducînd o contribuţie considerabilă la menţinerea limbii moldoveneşti în Transnistria, lucru pentru care a avut de pătimit: este arestat pentru propagandă. Învinuit şi de troţkism, este deportat în Siberia, unde se va stinge din viaţă în 1943. Prin activitatea de folclorist, istoric şi propagator al valorilor naţionale în stînga Nistrului, prin atitudinea civică în ceea ce priveşte adoptarea alfabetului latin, Pavel Chioru rămîne un pionier îndrăzneţ al culturii naţionale din stînga Nistrului.
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1913
- Populația:
- 1883 locuitori
Svetlîi este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Alexeevca și Svetlîi. Localitatea se află la distanța de 30 km de municipiul Comrat și la 134 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1883 de oameni. Satul Svetlîi a fost menționat documentar în anul 1913 cu denumirea Denevița Nouă.
Comentarii
(0)