Balada I O Zână de Victor Hugo
...Regina Mab m-a vizitat:
Ea face în somn să privighează sufletul nemuritor.
Emile Deschamps, Romeo şi Iulia
Dragu-mi e visul când dimineaţă,
O mândră zână păşind abia
Vine ca floarea şi cu dulceaţă
C-o diafană şi blândă faţă,
Îşi pleacă fruntea asupra mea.
Ea atunci lira îmi acordează
Şi îmi rezice c-un glas uşor,
Povestiri multe ce-nminunează
Bravilor care nu mai viază,
Ce zac în ticnă în groapa lor.
Ea mă îndeamnă cătră cântare,
Îmi ordonează ca să adun
Minuni vechi pline de-nfiorare
Şi pe rând vouă pe fiecare,
Tineri prietini să vi le spun.
Când în pustiuri merg câteodată
Îmi sprijineşte slăbitul pas,
Cu a sa rază înflăcărată
Le luminează, mi le arată,
Din orice sunet face un glas.
Alină unda cea argintie
Ieşind din valuri ce-n prejma-i salt,
Pentru a-mi face plăcerea vie
Face cucorul curând să vie,
Ca să se puie pe turnul nalt.
Iarna la focu-mi ades se pune,
Mi-arată steaua ce se ivi;
Poveşti bătrâne apoi îmi spune
Până când luna din cer apune.
Pân încep ochii a-mi adormi.
Când îmblu noaptea pintre ruine
Cătând să aflu vechi suveniri,
Mândra mea zână îndată vine
Şi apoi face pe lângă mine
Să sune vântul prin năruiri.
Amândoi singuri—dulce păreche!?
Ne punem iarna pe lângă horn;
Ea ca s-adoarmă a mea ureche,
Deşteapt-atunce pădurea veche
Şi-n depărtare s-aude un corn!
Dragu-mi e visul, când dimineaţă,
O mândră zână păşind abia
Vine ca floarea şi cu dulceaţă
C-o diafană şi blândă faţă,
Îşi pleacă fruntea asupra mea.