Să fie sara-n asfinţit
Să fie sara-n asfinţit
Şi noaptea o să înceapă;
Răsaie luna liniştit
Şi tremurând din apă;
Şi să împrăştie scântei
Cărărilor din crânguri,
În ploaia florilor de tei
Să stăm în umbră singuri.
Şi capul meu de grije plin
De braţul tău se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce,
Ca iar cuminte să mă fac,
Căci tu îmi prinzi tot gândul,
Ca cerul ce priveşte-n lac
Adâncu-i cuprinzându-l.
Cu farmecul luminei reci
Simţirile străbate-mi:
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patemi
Şi de asupra mea rămâi
Durerile de-mi curmă
Şi fii iubirea mea dentâi
Şi visul meu din urmă.