Foaie veștedă
Vîntu-o foaie vestejită
Mi-au adus mişcînd fereasta —
Este moartea ce-mi trimite
Fără plic scrisoarea-aceasta.
Voi păstra-o, voi întinde-o
Între foile acele,
Ce le am din alte timpuri
De la mîna dragei mele.
Cum copacu-şi uită foaia
Ce pe vînt mi-a fost trimisă,
Astfel ea uitat-au poate
Aste foi de dînsa scrise.
Vorbele iubirii moarte
Vinovate-mi stau în faţă,
Dovedite de minciună
Cer să sting a lor viaţă.
Dulcea lor zădărnicie
Nu mă-ndur s-o pun pe foc,
Deşi-mi stau atît de triste
Că nu pot muri pe loc.
Voi păstra întreg amarul
Şi norocul ăstor foi,
În durerea vechii pierderi
Recitindu-mă napoi;
Numai vestea blînd-a morţii,
Foaia tristă le-am adaos:
Moartea vindec-orice rană,
Dînd la patime repaos.