Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i!
Răcnind înalţă braţele-i spumate,
De nori s-acaţă, -n bolta lumei bate,
Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.

Sălbatecul! ăVan fulgeri fricoşate
Apără cerul... El încredinţatu-i
Că bolta cea albastră e palatu-i;
Cu-asalt s-o ia el vrea ­ ca pe-o cetate.

Rănit de fulgere, el se înmoaie
Şi c-o poveste îl adoarme-o boare
Şi-n vis ­ un cer în fundu-i se îndoaie.

Tot ce-a dorit în visul lui el are:
Tărie, stele, luna cea bălaie...
Dormind murmură ­ murmurând tresare