- Luminate-mpărate ! daca vrei să trăiești, zi oamenilor tăi să nu mă scoată din butoi, că de voi scăpa, nu se alege praful de tine și de palatul tău.

Atunci împăratul porunci să aducă lemne și, făcînd focul, arse pe zmeu trei zile și trei nopți; iar Roman luă oasele zmeului și le dete împăratului, carele, de bucurie, făcu pe Roman boier din doisprezece și-i dete pe fie-sa de soție. Roman căzu la pămînt și sărută poala împăratului; iar după aceea zise:

- Știi... una, luminate-mpărate ? frații mei s-au lăudat că poți să-i legi pe vîrful unei șire de paie aprinse și că ei nu vor arde.

Împăratul porunci să-i lege și, dîndu-le foc, arseră de se făcură cenușă. Iar Roman trăi și împărăți, și împărățește și pînă în ziua de astăzi.

Încălicai p-o șea și vă spusei dumneavoastră așa.