În Evul Mediu, pîrcălabul era un dregător însărcinat cu conducerea unui ţinut. Avea importante atribuţii militare, administrative şi judecătoreşti. Era reprezentantul domnului în ținut. În ţinuturile de margine ale Moldovei se mai numea şi staroste. În epoca lui Ştefan cel Mare pîrcălabul lua parte la sfatul domnesc şi avea un loc de frunte, după vornic. Însă ca urmare a decăderii cetăţilor în cursul secolului al XVII-lea a scăzut şi importanţa dregătoriei.

În secolul al XVIII-lea s-a introdus funcția de ispravnic de ţinut, pîrcălabii primind şi ei atribuţii de ispravnici, iar pe alocuri şi-au păstrat numele de pîrcălabi (în ţinutul Covurlui s-a păstrat pînă la 1859).

Pîrcălabul este atestat documentar în Moldova în 1387. Se presupune că denumirea dregătorie vine din limba maghiară.