Agă
În Evul Mediu Aga a fost o dregătorie cu funcţia de comandant a pedestrimii. Dregătoria apare menţionată în Moldova pentru prima dată în anul 1592, în timpul domniei lui Aron Vodă, care a luat o serie de măsuri de reorganizare a armatei ţării. Aga ocupa în Moldova în a doua jumătate a secolului al XVII-lea locul al unsprezecelea între boierii care asistau la ședințele divanului domnesc.
Aga era mai mare peste străjile de la curţile domneşti, care erau asigurate de către dorobanţi şi seimeni. El îndeplinea şi funcţia de "castelan". I se subordonau străjile oraşului Iaşi şi dorobanţii, precum şi seimenii de scuteală (seimenii care efectuau serviciu militar pentru a fi scutiţi de dări). Aga judeca şi pricinile mai mici ale tîrgoveţilor din Iaşi şi îi pedepsea pe cei ce tulburau liniştea publică.
În secolul al XVIII-lea, după reformele efectuate de Constantin Mavrocordat, aga avea sarcina de a supraveghea să nu apară incendii în oraş, repara podurile, avea drept de judecată la agie, participa la sfatul domnesc, iar la începutul secolului al XIX-lea făcea parte din starea întîia a boierilor de divan.