De-ale lui Păcală
Sultanul, chemînd odată pe Păcală şi pe hogea înaintea lui, îi puse să se ia la întrecere în isteţime, şi care va birui, acela va fi răsplătit cu lucruri şi mulţi bani. Cum intră în sală unde era sultanul, hogea — fără a zice un cuvînt — ridică un deget în sus. Ca răspuns, Păcală îi arătă două. Hogea arată atunci palma. Păcală arată pumnul. Hogea aplecă toate degetele în jos. Păcală răspunse cu un deget în sus. După ce făcură aceste semne unul către altul, sultanul porunci lui Păcală să iasă afară, rămînînd numai cu hogea, pe care-l puse să-i explice aceste semne.
— Preamărite împărate, zise hogea. Cînd i-am făcut semn cu un deget, i-am dat să înţeleagă că este un singur Dumnezeu, iar el mi-a răspuns cu două, adică pe lîngă Dumnezeu mai e şi Mohamed.
— Bun răspuns ! zise sultanul. Dar cînd ai arătat palma, ce-ai spus ?
— Am vrut să spun că împăratul are sabie, iar el mi-a răspuns că are şi buzdugan.
— Bun răspuns şi ăsta ! Dar cînd i-ai arătat toate degetele în jos, ce i-ai spus ?
— I-am spus că plouă, iar el, arâtînd un deget în sus, a zis că atunci cînd plouă creşte iarbă.
— Bravo ! zise sultanul. Acum ieşi tu afară, şi să intre Păcală !
Intrînd la sultan, acesta-l întrebă:
— Ce-ai înţeles din semnele lui hogea ?
— Mărite împărate, hogea mi-a arătat un deget, dîndu-mi să înţeleg că-mi scoate un ochi, iar eu, prin două, i-am spus că-i scot pe amîndoi.
— Ha-ha-ha ! rîse sultanul cu poftă. Dar cînd ţi-a făcut cu mîna ?
— Mi-a zis că-mi cîrpeşte o palmă, iar eu i-am spus că-i trag un pumn.
Aici sultanul icni într-un hohot de rîs; apoi iar îl întrebă:
— Dar cînd a lăsat degetele în jos, ce a vrut să spună hogea ?
— Să fie cu iertăciune, mărite împărate, dar a vrut să-mi spuie că sînt prost ca pămîntul, dar eu i-am răspuns că el e sec ca văzduhul.
— Bre-bre ! zise sultanul, leşinînd de rîs pe scaun.