Povestea Viorelei
A fost odată un împărat şi-o împărăteasă. Dumnezeu le dăruise o fată frumoasă, frumoasă ca zîna florilor. Numele ei era „Prinţesa Viorica”.
Împăratul şi împărăteasa o iubeau ca ochii din cap; zi şi noapte se gîndeau ce să facă, pentru că fată ca a lor să nu mai existe în lume.
O îmbrăcau în haine de aur, o plimbau prin grădini ca-n rai, îi arătau şi o învăţau numai lucruri frumoase. Un gînd însă îi amăra pe bieţii ei părinţi. Cînd s-a născut, fata fusese ursită de a douăsprezecea ursitoare, ca la vîrsta de doisprezece ani, să fie răpită de Zîna-Florilor. Tînăra prinţesă nu ştia nimic de aceasta. Era mereu veselă şi se simţea cea mai fericită lîngă bunii ei părinţi.
Viorica împlinise zece ani. Împăratul porunci ca fata lor să fie păzită de străjerii cei mai buni.
Dar, în noaptea cînd prinţesa a împlinit doisprezece ani, s-a arătat Zîna-Florilor. Îndată o prefăcu pe frumoasa domniţă într-o floare şi o duse la palatul ei. Aci o aşeză între celelalte flori şi-i dete numele de „viorea”.
De atunci vioreaua a rămas cea mai drăgălaşe floare de primăvară.