string(7) "library" string(8) "document"
87
1200
1300
1475
940
1391
1504
1457
1822
1711
1639
1574
514

Povestea grîului

Spun bătrînii din sat o poveste pe care o ştiu de la moşii lor, cum că ar fi trăit oamenii din Meziad în peşteră în vremurile de demult. Acolo-şi aveau casa şi masa şi trăiau din vînatul sălbăticiunilor pădurii, pe care le prindeau cu capcane sau cu arcul cu săgeţi.

Printre ei era şi o fată pe care-o chema Florica. Într-o zi, Florica a alunecat de pe o stîncă şi, căzînd, şi-a rupt un picior; aşa că n-a mai putut merge la vînătoare cu ceilalţi oameni. Rămăsăse singură în peşteră şi s-a tîrît să ajungă afară la soare, lîngă stînca de la gura peşterii.

Stînd ea acolo, a văzut o pasăre aşezată pe o creangă de fag. A pus mîna pe-o piatră şi a azvîrlit-o ca să lovească pasărea. N-a nimerit-o iar pasărea speriată a zburat. Cînd s-a speriat pasărea şi şi-a luat zborul, Florica a văzut cum din clonţul ei a căzut ceva. S-a tîrît pînă acolo şi a găsit o sămînţă de buruiană cum nu mai văzuse pînă atunci. Semăna cu sămînţa ierbii dar era cu mult mai mare... Atunci a săpat cu un surcel o groapă şi a pus sămînţa acolo, s-o vază soarele. A luat apă dintr-un stei scobit şi a udat-o. A udat-o aşa în fiecare zi pînă cînd s-a făcut mare şi a făcut spic. A luat cîteva seminţe, le-a frecat în palmă, a început să le mestece şi a văzut că-s bune. Atunci le-a semănat iar pe cele rămase şi atunci a avut şi mai multe seminţe.

Au văzut şi ceilalţi oameni că sunt bune şi au început să caute locuri pentru semănat. Cu cît se înmulţeau boabele cu atîta le trebuia mai mult pămînt aşa că au părăsit peştera şi au început să-şi facă bordeie lîngă lanurile de seminţe.

Sămînţa aceea era de grîu şi asta a apărut pentru prima oară la noi şi i-a scos pe oameni din peşteră.