Albina
Zîce-să că albina ar fi frate cu păianjănu că-s subţiri amîndoi păstă mijloc.
Albina era o fată tari ascultătoari şi tari harnică. Nu să mai găsea alta ca ea pă tăt pămîntu. Păianjănu era rău, leneş, şi nu-i plăcea să muncească; aştepta totu de-a gata.
Cînd maica lor o murit, pă albină o binecuvîntat-o iar pă păianjăn l-o blestemat.
Şi la albină i-o zîs:
- Să te-nmulţeşti cîtă frunză şi iarbă sunt în păduri şi cît năsip îi în fundul apelor; să faci mieri şi să fie aşe dă dulci că nimic altăceva să nu fie mai dulci ca ie.
Pă păianjăn, dă durere şi amărăciune cîtă i-o adus, l-o blestemat:
- Să stai sîngur ca cucu pîn locuri ascunse şi tătă zua să nu ai stare; numa tăt să ţăşi. Da nu numa zua ci tăt anu şi dîn munca ta să nu ai noroc...