string(7) "library" string(8) "document"
87
1300
1410
1465
1200
1711
1401
1467
1307
1574
1646
1639
1476

Introducere la volumul Răsunete din Basarabia

Cernăuţi, 1898

Renumiţii autori ruşi, Turgheniev şi Gogol, au descris cu măiastra lor pană vastele stepe ale patriei lor, Turgheniev în Memoriile unui vânător şi Gogol în Taras Bulba.

Aceste admirabile opuri, ce le-am citit încă în tinereţile mele, m-au îndemnat să scriu şi eu impresiunile unei vânătoare săvârşite de mine în tovărăşie cu mai mulţi amici ai mei prin Basarabia, patria mea mai restrânsă, începând de la Chișinău şi cutreierând stepele bătrânului Bugeac până la gurile Dunării.

Descrierea primei mele excursiuni vânătoreşti, scrisă în limba rusească şi publicată în anul 18531, a întâmpinat la cititorii din centrul imperiului cea mai călduroasă primire. Ruşii din Basarabia, din contra, mi-au arătat făţiş animozitatea lor, găsind, se vede, îndrăzneaţă încercarea unui mămăligar, precum binevoiesc ei a ne numi, de a umbla pe căile eroilor literaturii lor. Aceeaşi întâmpinare ostilă a aflat-o mai târziu, chiar la boierii români din Basarabia, comedia mea Cometa de la 1853, prin care biciuiam deplorabila educaţiune ce se da îndecomun copiilor noştri, lăsaţi pe mâinile unor servitori ignoranţi.

Eu însă, fără a da acestor ostilităţi locale cea mai mică atenţiune, am urmat calea apucată, publicând la Odessa în decurs de 30 de ani o serie de piese teatrale, nuvele, fabule etc., toate în limba rusească.

Unele din opurile mele dramatice au fost jucate cu succes pe scenele celor mai însemnate oraşe ale întinsului imperiu, iar prin drama mea Moartea lui Lermontov, publicată la 1842, pe care criticii ruşi o ranjează3 între opurile clasice, cu toate că reprezentarea ei a fost interzisă de cenzură, am obţinut titlul de membru onorar al Academiei din Moscova (şedinţa de la 25 mai 1885) 4.

Dedicându-mă literaturii, n-am vânat glorie sau profit. Am scris, pentru că-mi plăcea a scrie. Singurul impuls a fost inspiraţia ce-l cuprinde pe omul cult în zorile tinereţii sale. Această flacără cerească, ce revarsă dulcea ei lumină peste primăvara vieţii omeneşti, cu toate că se stinge la bătrâneţe, ne urmăreşte încă şi atunci ca lumina unei stele, ce se pierde în albastre depărtări. Activitatea inspiraţiei nu poate fi încătuşată nici de vreo forţă apăsătoare, nici de goala mizerie; acest adevăr l-au dovedit mulţi poeţi nenorociţi de prin mansardele lor întunecate.

Am scris, deci, neputând rezista.

Opurile mele cele mai multe le-am publicat în limba rusească, pentru că am fost crescut şi deprins cu această limbă, a cărei bogăţie şi elasticitate permite exprimarea oricărei idei în modurile cele mai variate.

Spre a nu depinde de aspra cenzură rusească, am publicat unele scrieri în limbile franceză şi germană la Viena, editura lui Reiss (1880)*. Ziarele vieneze „Le Danube“ şi „Neue freie Presse“ au

  • În limba franceză: 1) Les enfants du condamné; 2) Alexis, fils de Pierre le Grand; 3) Un Krach et ses suites; 4) Tegetthoff au pôle Nord; 5) L’Ermite du désert; 6) Scénes de la vie du grand empire du Nord; 7) Poésies etc. În limba germană: Tamar, Trauerspiel in vier Aufzügen. În limba română: A) Studii dramatice: I. Estetica şi realismul, 3 acte. II. Câinofilul, 1 act. B) Drame: Răzbunarea unei nebune, 3 acte. II. Magdalina păcătoasă, 3 acte. III Logodnica ţarului, tragedie istorică în 4 acte şi 8 tablouri. C) Comedii: I. Fricosul, 2 acte. II. Mademoiselle Mephistophele, 1 act. III. Singurătatea unui holtei, 1 act şi 1 pauză. IV. Cărăbuşul, 2 acte. V. Parvenitul, 2 acte. VI. Bacilul amorului, 1 act. D) Cópii de pe natură:I. Un unchi şi trei nepoate. II. Trei bunici şi un nepot. E) Insula Sahalin, Ţara misterioasă a exilaţilor, roman contemporan, ca apendice la opul lui Kennan. F) Caleidoscop literar: I. Luxul. II. Istoria unui ţânţar. III. Istoria unei muşte. IV. În vis şi aievea. V. Stafia. VI. Cucuiul. VII. Două primadone. VIII. Nepotul meu Pătrăchel.

IX. Contrabandistul. X. O năplăire literară. G) Trei suveniri: XI. Victima veacului.

XII. Omul enigmatic. XIII. Floricica codrului.

analizat în modul cel mai amabil aceste lucrări. Mai ales sunt recunoscător dlui dr. Marzini, pe atunci prim-redactor al gazetei „Le Danube“, pentru binevoitoarea-i critică.

Ce s-atinge de scrierile mele în limba română, îmi era imposibil a le scoate la lumină. În toată Rusia nu exista o tipografie română, şi eu, fiind lipsit de orice relaţiuni cu regatul vecin, nu le puteam aşa lesne publica în România. Abia după încuscrirea mea cu decedatul arhiepiscop şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, dr. Silvestru Morariu-Andrievici, îmi puse ilustrul prelat tipografia sa la dispoziţie, oferindu-mi astfel posibilitatea a tipări o parte din manuscrisele mele în limba mea maternă.

Înalta distincţiune ce-mi făcu M. S. regele României, conferindu-mi în anul 1895 pentru scrierile mele literate medalia „Bene merenti“, m-a încurajat să iau deciziunea, ca pe viitor, cât mă vor sluji încă puterile mele intelectuale, să mă consacru exclusiv literaturii române.

Poate că limba din scrierile mele române va face asupra cercurilor noastre literare, mai ales însă asupra supremului nostru areopag literar de pe malurile Dâmboviţei, o stranie impresie. N-am putut scrie altmintrelea. Limba română rustică, precum o vorbeşte poporul nostru din Basarabia, a fost singurul izvor din care m-am adăpat; n-am în patria mea nici un institut naţional, nici o şcoală poporală măcar; am fost şi sunt o insulă solitară în imensul ocean al slavismului. Mai mult nu zic.

Ofer iubiţilor cititori români, în aceste pagini scrise fără nici o pretenţie, naraţiunea unei vânătoare prin Basarabia, făcută cu aceiaşi camarazi, care m-au întovărăşit şi la prima mea excursiune, pe care am descris-o în limba rusească, precum amintisem mai sus. Doresc ca amintirile mele să deie vânătorilor români, care nu cunosc încă Basarabia, o idee despre bogăţiile ce le-a conţinut acest binecuvântat petic de pământ înainte de 40 de ani, bogăţii ce azi sunt dispărute, lăsând în memoria încărunţiţilor băştinaşi impresia unui vis fermecător.

NOTE

S-a publicat în fruntea volumului Răsunete din Basarabia, Cernăuţi, 1898, de unde reproducem acum textul.

1 În realitate descrierea excursiunii vânătoreşti a apărut în ruseşte la Odessa în 1854.

2 Drama consacrată lui M. Lermontov s-a publicat în ruseşte la Odessa în 1885.

3 O aşează, o situează.

4 Pornind de la această menţiune a autorului, s-a considerat într-un timp că Stamati-Ciurea a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe, ceea ce nu corespunde adevărului.

5 1) Copiii condamnatului; 2) Alexis, fiul lui Petru cel Mare; 3) O ceartă şi urmările ei; 4) Tegetthoft la Polul Nord; 5) Sihastrul din pustiu; 6) Scene din viaţa marelui imperiu de la nord; 7) Poezii (fr.).