În capul acelei cavalerii, o mai repetăm o dată, fu mascatul până atunci trădător, care, după ce vânduse păgânului trecătoarea Dunării, se grăbea acum a câştiga deplin preţul patricidului: fu pârcălabul Ieremia Golia.

29. Secolul XVI fuse fecund în cruzimi: Sânt-Bartelemi, domnia lui Ivan cel Groaznic, furorile Incuiziţiunii îl împestriţează ca neşte pete de tigru.

Varietăţile de pedepse, întrebuinţate atunci mai la toate popoarele Europei, îţi ridică părul, îţi încreţesc fruntea şi-ţi încheagă sângele.

Dar nu fu, nu este, nu poate fi nici o penalitate destul de crudă pentru a corespunde cu fapta unui vânzător de patrie!

A împinge milioane de fraţi pentru secoli în abisul sclaviei este un atentat nu contra unui om, nici chiar contra unei singure naţiuni, ci contra a zece, a douăzeci de popoare, ce se nasc unul după altul şi se numesc generaţiuni.

Crima este atât de monstruoasă, încât imaginaţiunea se refuză a-i inventa o pedeapsă analoagă: penalitatea cea mai potrivită ar fi de a da mizerabilului viaţa Jidovului Rătăcitor, pentru ca să auză şi să simţă în curs de o miriadă de ani necurmatele blăsteme ale posterităţii.

Cain fusese sânt alăturea de pârcălabul Ieremia Golia!

30. O descurajare generală cuprinse pe moldoveni. Numai Ioan-vodă conservă o frunte senină: el devenea cu atât mai mare cu cât mai mare devenea furtuna.

Turcii aşezară pe trădători denaintea liniei lor de bătaie. "Iată vânzătorii noştri!" strigă Ioan-vodă, poruncind ca toate focurile, toate împuşcăturile, toate loviturile să fie aţintate spre acea parte.

Mişeii pieriră până la unul; curagiul renăscu în piepturile celor credincioşi.

Ioan-vodă înaintă cavaleria din secunda linie la locul celei trecute la duşmani, apropie cavaleria din rezervă, regulă din nou pedestrimea, restabili orânduiala în toate...

31. Folosindu-se de momentana teroare a infanteriei moldovene şi păşind pe cadavrele trădătorilor, turcii ne atacară acum în ordine conică, adecă mişcându-se cu centrul lor asupra centrului nostru şi aţinându-şi aripele.

Ei sperau a rumpe armata română în două. Ioan-vodă era gata. Toate tunurile fiind deocamdată descărcate, el formă planul de a lua din coaste conul cel înaintat al păgânilor, poruncind cozacilor să-l lovească cu puştele din dreapta, pe când cavaleria cea rennoită din stânga îl strângea cu suliţele, iar infanteria din centru ploua nouri de săgeţi.

Turcii dederă dos. Retrăgându-se, intenţiuna lor era de a trage pe moldoveni asupra bateriilor ascunse după coline.

Ei uitară că Ioan-vodă, fost amic al vizirului MehmedSocolli, cunoştea toate fineţele tacticii otomane.

După o scurtă goană, moldovenii primiră ordinul de a reveni înapoi în şiruri strânse.

Turcii nu puteau presupune ca Ioan-vodă să le fi pregătit lor întocmai aceeaşi embuscadă în care ei nu reuşiră a-l ademeni pe dânsul.

Aşadară, văzând retragerea noastră, ei se aruncară din nou. Deodată, şirurile moldovenilor se desfăcură în laturi şi, demascând artileria, fulgerară, ameţiră, alungară pe inamic.

Două atacuri fură respinse. Neştiind ce să mai facă, turcii năvăliră pentru a treia oară, acum cu toată linia lor de bătaie, silindu-se a încongiura mica oaste românească...

32.

Zbor topoarele-aruncate,

Zbârnâi arcele-ncordate,

Şi săgeţile uşoare

Nourează mândrul soare.

Caii saltă şi nechează,

Lupta urlă, se-ncleştează,

Şi barbarii toţi grămadă

Morţii crude se dau pradă!

Zece cad, o sută mor,

Sute vin în locul lor;

Mii întregi se risipesc,

Alte mii în loc sosesc!

Dar viteazul cu-a sa pală

Face drum pintre năvală,

Şi pătrunde prin săgeţi,

Că-i român cu şapte vieţi!

În zadar hidra turbează,

Trupu-i groaznic încordează,

Geme, urlă şi crâşneşte,