Micuţa
– Mă iubeşti dară?
– Ba.
– Apoi nu vei cere niciodată ceea ce ţi-am promis.
– Nu te iubesc, dar îmi placi; şi de la plăcere până la iubire e un singur pas; dar pune-te ceva în lături; nu vezi cum mă caută fluturul nostru?
Victoria s-a depărtat.
– Iubite domino! nu eşti cumva spiţer?
– Tocmai; sunt spiţer din casa Anicăi tale.
– Ea-i aici?
– Cine? Anica?
– Dă-o dracului! mademoiselle Marie.
– Acum văd că eşti un flutur din cunoştinţele mele; vreau să zic, un feldeş metamorfozat în flutur, un "avatar", cum ar zice profesorul nostru de limba sanscrită.
– Bravo! acum recomandă-mă, frate Spiţere, la îngerul meu.
– Trebuie să te previn, mai înainte de toate, despre un lucru de prima importanţă.
– Spune.
– Îţi aduci aminte istoria mea cu Frosa lui Klumpen?
– Scuteşte-mă, pentru mila lui Dumnezeu! mi-o repeţi de trei sute de ori pe zi! nu te pot întâlni fără ca s-aud îndată numele acelei nenorocite!
– Ce să fac, dragă Feldeşe! o iubesc. Dar să venim la vorba noastră. Mutându-mă în casa cucoanei Ana, mă temeam ca nu cumva să ajungă la ştirea-i scandalul meu cu Klumpen. Tu înţelegi că, având o fată mare, ea n-ar fi suferit pe un locatar... Deci, în contractul nostru mi-am schimbat personalitatea, încât muma şi fata mă cunosc sub nume, poreclă şi profesie imaginare de Teopomp Perpetuevici, student de medicină. Caută dară, pentru propriul tău interes, a nu mă dezminţi.
– Îţi promit.
– Mai bine de toate, nici să vorbeşti despre mine.
– Fie şi aşa.
– Parola?
– Parola!
Îl luai la braţ şi am înaintat la Przikszewska.
– Frumoasă mască, iată generosul tău adorator, celebrul flutur înamorat de floarea nurilor tăi şi însetat de dorinţa de a întinde asupră-i splendidele sale aripi.
– Domino ţi-a spus adevărul cel mai pur, idolule inimii mele.
– Dă-mi dar braţul tău, încântătorule fluturaş, şi uită pentru această seară origina ta orientală, pentru a vorbi cum se vorbeşte în Europa.
– Vă las să gustaţi plăcerea dialogului; mă aşteaptă alte măşti mai puţin poetice.
Zicând acestea, mă repezii în sală, unde mă aştepta Ditrich.
– Lasă blana în garderobă, îmbracă paltonul meu, pune pe faţă acest domino şi plimbă-te prin saloane; dar să nu vorbeşti cu niminea nici un cuvânt, chiar de ai asurzi de întrebări. Mă-nţelegi?
Apoi reapărui în salon, ca un personaj din nou venit, lăsând pe amuţitul Ditrich a juca, bine-rău, dar în tăcere, şi prin urmare într-un mod foarte filozofic, vechiul meu rol.
Am trecut în salonul al doilea, ferindu-mă d-a fi însemnat de către Feldeş, care şoptea nu ştiu ce la urechea falsei sale Micuţe.
- Poète! vous cherchez des sujets? mă-ntrebă o mască.
- J'en trouve un bien mauvais devant moi.
Înconjurai salonul al treilea.
– Spiţereasa Benedeck moare după tine, îmi zise în fugă un domino.
– N-are decât să citească pe Bolnavul imaginar al lui Molière: saignare, purgare, clysterisare!
Mă-ntorsei în salonul al doilea.
– Vrei să-ţi povestesc viaţa ta de la leagăn şi până-n seara de astăzi? îmi zise o circaziană.
– Te iert pentru depărtatul trecut; spune-mi numai ceea ce am făcut de ieri şi până astăzi. Vezi că taci? eşti dar mufluză de parolă, şi te las ca să te îndrepţi în opinia publică.