(Baladă din secolul XVI)

Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moţoc alungă pe Alexandru-vodă şi aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos şi pe acesta, pen- tru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primeşte înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruinţa Porţii otomane, piere decapitat în capitala Galiţiei. Testamentul acestei triste celebrităţi se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225.

La cetate Leov, în ţara leşească,
Va tăia calăul p-un român fugar:
Curge tot poporul, lacom s-o privească
Lacom s-o privească, că-i un lucru rar.

Solul din Moldova, trimis ca să ceară
Marfa cumpărată: capul cel tăiat,
Stă cu nerăbdare mai curând să piară
Mai curând să piară omul vinovat.

Mii şi mii de glasuri se pornesc d-odată,
Ca şi când oraşul izbucnea de foc;
Vine! vine! vine! şi-n sfârşit s-arată
Şi-n sfârşit s-arată vornicul Moţoc.

Dânsul alungase pe trei domni din ţară,
Dând apoi cununa unui venetic,
Care-n holda noastră ne-mblânzită fiară
Ne-mblânzită fiară, nu cruţa nimic.

Învăţat boierul să sufle şi-ndată
A trânti p-un vodă, fie bun sau rău,
Cugeta să-şi spele fapta-i cea spurcată
Fapta-i cea spurcată: neamţul nătărău.

Dar sătul românul, mai crescut la minte,
Tot mereu să-ndure baterea de Joc,
Nu-l mai amăgeşte, meşter la cuvinte
Meşter la cuvinte, agerul Moţoc.

Cel ce-nstrăinase ţara prin domnie
În străinătate cată ajutor;
Însă chiar străinii sfarmă cu urgie
Sfarmă cu urgie pe ciocoiul lor.

"Iancule! îi zice solul din Suceava,
Vezi tu cum păţeşte cel necredincios?
Astfel toţi să moară, cine cuteza-va
Cine cuteza-va să dea domnii jos!"

"Minţi, lingău de câine, gata să iubească,
Fie chiar murdară, palma de stăpân!
Mulţi tirani zdrobit-au ş-o să mai zdrobească
Ş-o să mai zdrobească puiul de român.

Nu-i aci blestemul ce mă urmăreşte;
Vai, cu mult mai groaznic e păcatul meu!
Moartea cea mai cruntă nu mă pedepseşte
Nu mă pedepseşte îndestul de greu!

Când românul nostru e croit să fie
Ramură domnească, viţă de-mpărat,
Eu, nesocotitul, printr-o nebunie
Printr-o nebunie domn străin i-am dat!"...

Gâdea mişcă barda. Cârca se despică.
Ceafa după trepte zuruind cădea...
Astăzi este timpul ca lumea să zică
Ca lumea să zică: aşa-i trebuia!