string(7) "library" string(8) "document"
1465
1359
1401
1467
1200
1504
80
1410
1307
1711
87
1822
1310

Unirea culturală

„Unde-i unul — nu-i putere“.

Cât de cunoscute sunt aceste cuvinte ale poetului şi de câte ori în aceeaşi vreme vedem că în viaţă lucrurile în multe întâmplări se fac nu tocmai aşa, cum zic poeţii, că rareori se întâmplă ca un lucru obştesc să fie început cu puterile unite.

Basarabia noastră, având în vremea de astăzi cea mai neapărată nevoie de întocmirea bună a lucrurilor obşteşti ale poporului moldovenesc,— are şi cea mai mare trebuinţă de unire, care lipseşte cu totul din mijlocul moldovenimii.

Este lucru ştiut că temelia tuturor nevoilor unui popor este lipsa de cultură a păturilor ţărăneşti. Tocmai de această boală suferă moldovenii basarabeni. Cu dânsa trebuie mai întâi să lupte moldovenii cei culţi şi binevoitori ai neamului. Cu cât mai mult se va înlătura întunecimea ţărănimii moldoveneşti, cu atât mai departe va ajunge tot neamul nostru. Iar înaintarea culturală a neamului se poate ajunge numai pe calea lui proprie, căci ţăranul numai atunci se deşteaptă şi-şi luminează mintea, când aude cuvântul deşteptării şi al luminării în limba lui părintească. Altă limbă el nu ştie, iar dacă îl înveţi în limba lui, îl poţi învăţa orişice limbă şi ştiinţă. Deci, cea dintâi datorie şi ţintă a moldovenilor luminaţi este cea mai largă cultură naţională. Şi cel dintâi mijloc pentru îndeplinirea acestei datorii, pentru atingerea acestei ţinte, este unirea culturală.

În trecutul nostru, ba chiar şi în vremea din faţă, noi nu ştim nici cultură, nici unire, şi asta din pricini care sunt foarte lesnicioase pentru pricepere. Fireşte, în trecut n-am avut putinţă nu numai ca să ne unim pentru un lucru cultural obştesc, dar şi ca să ne gândim la cultura locală. Alte au fost vremile, alte au fost împrejurările. În ziua de astăzi, când zorile deşteptării parcă încep a luci şi pentru ţăranul nostru basarabean şi pentru poporul moldovenesc, parcă luminată a moldovenimii basarabene nu prea face încercări de lucrare la înaintarea norodului. Deprinsă cu nepăsarea de mai înainte şi fiind lăsătoare din firea ei moldovenească, ea deocamdată parcă nu arată semne de ajutorare culturală. Poate, aici are multă însemnătate şi gândul că ţăranul moldovean încă nu-i gata de-o viaţă deşteaptă culturală, ceea ce am auzit-o de la unii moldoveni din tagmele de mai sus.

Avem deci de a face îndeobşte cu întrebarea foarte însemnată pentru chestia culturii moldoveneşti: este ţăranul, este poporul moldovenesc pregătit pentru viaţa culturală, ori ba? Dacă este, apoi toată datoria alcătuirii acestei vieţi cade asupra intelectualilor moldoveni, şi ţăranul are tot dreptul să aştepte de la dânşii îndeplinirea datoriei lui. Dacă nu, apoi nici nu-i de vorbit despre deşteptare, lumină, cultură şi alte lucruri frumoase.

Dacă cercetăm mai de aproape socoteala asta, vedem că vremea renaşterii culturale a norodului nostru a venit. Asta o arată acele mijloace culturale, care le au moldovenii din Basarabia astăzi şi care nu leau avut mai înainte.

Astăzi nimeni nu poate tăgădui că prin schimbarea împrejurărilor politice limba şi viaţa noastră este recunoscută de stăpânirea sub care ne aflăm, la asta mai înainte nici nu ne gândeam.

Astăzi avem tiparul nostru moldovenesc — cetăţenesc şi bisericesc; avem gazeta moldovenească, avem de-acuma şi carte bisericească în limba noastră, carte care se tipăreşte în tiparniţa moldovenească de cărţi bisericeşti. Într-un cuvânt, avem dovezi sigure că vremea a adus şi moldovanului nostru un vânt de trezire.

În cât priveşte însuşi poporul moldovean în rădăcina lui ţărănească, mai deunăzi am avut prilej să arăt că el cu o dorinţă aşteaptă învăţătură moldovenească şi nu numai aşteaptă, dar pricepe şi chipul cum ar trebui pusă în practică treaba asta — tovărăşiile luminătoare ale moldovenilor culţi. Vasăzică, cine spune că moldoveanul nu doreşte şi n-are nevoie de învăţământ pe limba lui, acela închide ochii ca să nu vadă adevărul vieţii.

Aşa fiind, moldovenii luminaţi n-au decât să se pătrundă cu desăvârşire de conştiinţa datoriei lor morale şi obşeşti şi să înceapă lucrul luminător.

(Va sfârşi)