string(7) "library" string(8) "document"
1385
1465
1475
1359
1832
87
1497
1401
1574
1300
1410
514
1812

Trecutul şi viitorul

S-a dus...

Luat de mersul vremii încă un an mare prin întâmplările lui a plecat în vecinicie, ca să nu se mai întoarcă.

Încet, pe nesimţite, am păşit noi pragul anului vechi. Şi iată că acum am intrat în cea dintâi zi a Anului Nou.

Pe nesimţite.

Se pare cam ciudat, că în aşa vreme mare, însemnată, noi trecem pe nesimţite de la viaţa anului trecut, cu toate frământările ei, la viaţa necunoscută, plină de taină, oarecum acoperită cu o perdea,— la viaţa anului viitor.

Dar însăşi vremea îl ia pe om, îl face să mai uite câteodată de cele mai de seamă lucruri în viaţa sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-şi aducă aminte de starea lui îndeobşte, de locul lui şi al celor care trăiesc o viaţă cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viaţă.

Mare este anul care numai ce a trecut.

Fără îndoiala că încă şi mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea lucrului pentru deşteptarea neamului nostru, pornit în anul 1906. Fiindcă ne aflăm acum trecuţi în anul 1907 se simte o mare trebuinţă să dăm mai pe larg zugrăvirea anului trecut în legătură cu mişcarea luminătoare, acest lucru sfânt al moldovenilor basarabeni, şi aşteptările noastre în faţa anului ce a sosit.

Într-o zi frumoasă de mai a anului trecut au strălucit dintâi deasupra moldovenimii din Basarabia zorile deşteptării.

Frumoasă şi măreaţă a fost ziua ei.

Din nourii, din negura întunecimii şi neştiinţei îndelungate a răsărit dintr-odată soarele.

Venise marea zi de 24 mai, când ne-a fost nouă scris să dam cele dintâi semne de trezire şi de viaţă.

Să arătăm că nu numai trăim ca un neam de toţi uitat şi obijduit, topindu-ne în puhoaiele lacrimilor noastre, dar şi că suntem vrednici de trăit în rândul celor mai luminate popoare şi că din râurile lacrimilor noastre se nasc şi se vor mai naşte mari viteji ai neamului moldovean, uriaşii minţii şi ai luminii, care vor birui, în sfârşit, mişelia oamenilor întunecaţi, ce ne-au apăsat pân-acuma şi ne-au pus dop în gură ca să nu grăim despre ce ne doare pe noi.

La 24 mai al anului 1906 ni s-a dezlegat gura şi noi am căpătat putinţă să vorbim în tipar către toţi despre dorinţele şi suferinţele noastre.

Mare a fost ziua de 24 mai!

Ea a fost cea dintâi clipă a mişcării moldoveneşti în Basarabia. Şi pentru toate acestea ea va rămânea nemuritoare şi neştearsă în mintea moldovenimii basarabene.

A trecut vreme. Şi mişcarea tot mergea, mergea înainte şi tot creştea.

Cu încetul se făcea marele lucru al luminării şi al luminii. Mulţi vrăjmaşi am întâlnit noi în calea noastră. Mult am suferit noi de la dânşii. Însă mişcarea tot mergea, mergea înainte, căci, odată pornită, nu mai putea să se oprească. Nici confiscările gazetei noastre, nici urmăririle scriitorilor de la această gazetă n-au făcut nimic. Căci lucrul nostru, lucrul moldovenesc, a fost lucrul viu al oamenilor vii, iar viaţa este mai puternică decât moartea. Şi iată că aşa, lucrând cu încetul, ne-am împlinit nu de mult şase luni de luptă. În curgerea acestor şase luni s-a stăruit să se facă mult pentru moldovenimea basarabeană şi unele din dorinţele binevoitorilor ei chiar au fost îndeplinite.

Însă tot în cursul acestei vremi am tras şi neizbânzi în năzuinţele noastre.

De pildă, cu mult foc am cerut şcoli moldoveneşti.

Şi cererea noastră a fost respinsă.

Nu ni s-au dat nouă şcoli moldoveneşti, măcar că asta este cea mai mare şi neapărată trebuinţă pentru desfăşurarea puterilor noastre. Dar noi tot nu ne-am prăpădit nădejdea şi mişcarea noastră tot înainta.

Şi moldovenii tot nu încetau a dovedi că n-au murit. Toate acestea s-au văzut foarte bine la cea dintâi serbare moldovenească de la 3 decembrie.

Serbarea a fost a doua mare clipă în desfăşurarea mişcării moldoveneşti.

La 24 mai 1906 moldoveanului basarabean i s-a dat voie să vorbească în limba lui.

La 3 decembrie 1906 moldoveanul basarabean a arătat toate vredniciile sale sufleteşti, toate puterile sale de viaţă. Acum, la începutul Anului Nou, mişcarea noastră tot înaintează, iar zorile luminii tot mai larg şi mai frumos se lăţesc pe deasupra noastră.

Am arătat cele două clipe ale mişcării noastre, ale trecutului nostru din anul 1906, lămurindu-le în legătura lor între ele. Vedem că anul trecut în tânărul nostru lucru ne-a adus şi bucurii şi amărăciuni, ba încă poate mai multe amărăciuni decât bucurii.

Şi bucuriile şi amărăciunile acestea, luate îndeobşte, au aceeaşi mare însemnătate, fiind arătătorul mersului frumos al mişcării. Aici nu trebuie să încapă nici o deznădăjduire, nici o părere de rău. Căci noi suntem încredinţaţi că mişcarea este mare şi nepieritoare. Sunt mari zilele trecutului ei — zilele de 24 mai 1906 şi 3 decembrie.

S-a dus anul 1906.

Şi cu acest trecut am stat noi la pragul anilor 1906 şi 1907. Viitorul ne găteşte o muncă încă mai mare decât în trecut. Trebuie numai să nu ne pierdem tăria noastră sufletească şi să stăm totdeauna în unire.

Să avem în vedere că intrăm în Anul Nou încă cu multe datorii către neamul nostru, din care cea mai de căpetenie este alegerea în viitoarea dumă a împuterniciţilor moldoveni.

Duma imperială din anul ce a venit ne va îndrepta traiul nostru mai departe şi ne va arăta ce trebuie să facem.

Numai să fim întotdeauna tari în lupta noastră. Şi să ne uităm cu nădejde în viitor.

Anul trecut a murit,— trăiască dar anul ce a venit acum!

Aflându-ne în uşa lui, îi hiritisim pe iubiţii noştri cititori, le urăm mulţi ani şi sănătate. Fie ca mişcarea noastră, pornită în anul ce s-a dus, să se facă în viitor un lucru obştesc, la care să ia parte toţi moldovenii din Basarabia.

Înainte cu bine!